Mr. Loverman, de Bernardine Evaristo: un roman despre viața de familie a stimabilului septuagenar Barrington Jedidiah Walker, Esq., căsătorit de jumătate de secol cu impetuoasa Carmel, cu care are două fiice, Donna și Maxine. Ingredientul surpriză este spilcuitul Morris Courtney de la Roux, cu care Barry se iubește fără întreruperi și pe unde apucă de vreo șase decenii. Cei doi amorezi s-au născut și au crescut în Antigua, dar din considerente economice și de statut social au ajuns să trăiască sub protecția reginei Marii Britanii, în Londra.

Barry e obosit și pansiv. Are mai multe motive ca să fie zilnic în pragul unei crize de nervi: gelozia soției, neînțelegerile cu Donna, fiica cea mare, mutrele și capriciile lui Morris, criza economică, scăderea vitalității, ideea divorțului….Atât de multe încât nici nu știe cu care să înceapă. Tocmai de aceea umblă fără țintă și încearcă să găsească soluția care să împace pe toată lumea. Nimic mai greșit, dar de asta își va da și el seama mai încolo. Barry e un metrosexual trecut, cu afaceri imobiliare și un statut de invidiat, dar culmea, în permanență suspectat de nevastă că o traduce cu vreo pițipoancă. Carmel nu se înșală decât în privința sexului... Barry citează din domnul Socrate și din domnul Shakespeare, iar capitolele care-i poartă discursul au în titlu „The Art of….“, pentru că el e nu doar un intelectual rasat, deși autodidact, ci și un estet nerecunoscut oficial. Când vocea aparține nevestei, capitolele sunt mai lirice, poartă inevitabila amprentă a dorului de Antigua natală și au în titlu „The Song of...“. El este conștient de propria masculinitate, ea se desprinde de sine, vorbește despre viața ei la persoana a doua, ca și când ar urmări o dramă la cinematograf. Finalul aduce o răsturnare de roluri, ca și când un geniu adormit s-a trezit și încearcă să restabilească ordinea în haosul creat în timp ce el își făcea siesta. Nu e un roman despre gay și despre cât de greu le e lor să își facă loc în societate. Nu e un roman despre binefacerile familiei sau despre relele provocate de adulter, nici despre criza senectuții ori relațiile dificile dintre tații cool și fiice șleampete. Cred că e un roman despre viața de azi a londonezilor, despre melanjul de nații, orientări sexuale și fobii din Babilonul mondial. Mi-a plăcut cartea aceasta de la primul până la ultimul cuvânt și mi-ar plăcea să o văd tradusă la vreo editură din România, căci ar fi o probă dementă de măiestrie literară. Până atunci, savurați-o în original, merită! O găsiți pe Okian, evident! (recenzie scrisă de Virginia Costeschi pentru Okian)