Școala de bune maniere literare

Luna aprilie aduce noi surprize pasionaților de lectură: Muzeul Literaturii Române Iași și Revista „Zona Literară” încep o colaborare inedită – o școală cu program flexibil și programe interesante, ale cărei cursuri se vor desfășura pe parcursul lunilor aprilie și mai.

Școala de bune maniere literare, căci așa se va numi ineditul proiect va aduce în fața celor interesați cursuri de scriere creativă şi benzi desenate. Mai exact, poezia, reportajul, textul dramatic, SF-ul şi Fantasy-ul, scenariul de film, respectiv benzile desenate vor avea la dispoziţie fiecare câte 6 cursuri, de 2 ore și jumătate, pe parcursul cărora Emil Brumaru, Viorel Ilișoi, Oltița Cîntec, Dan Doboș, Lucian Dan Teodorovici , JUP (Lucian Amarii) le vor oferi informații prețioase, într-o abordare nouă. Participarea la Școala de bune maniere literare se realizează contra cost, 350 de lei pentru persoanele angajate, respectiv 250 de lei pentru elevi și studenți, iar cei interesați pot obține un loc la unul dintre cele șase domenii, urmând ca cele mai bune rezultate obținute să fie promovate în rândul cercurilor literar-artistice. Deși numărul locurilor este limitat, aspectele pozitive compensează: nu există nicio limită de vârstă până la care participanții se pot înscrie și, mai mult decât atât, există câte un loc gratuit în fiecare din cele șase secțiuni, pentru cei care nu își permit să suporte costurile participării, singura condiție fiind aceea ca portofoliul de lucrări personale al persoanei în cauză să convingă titularul cursului. O inițiativă frumoasă pe care sperăm să o vedem extinsă la nivel național. :)