Orice s-ar spune, o carte se adresează unui anume cititor şi ea nu-şi dobândeşte adevăratele dimenisuni decât în mâna acestui lector ideal. Or, romanul Căpitanul Mihalis. Moarte sau Libertate, scris de un grec pentru a fi citită de către greci, în primul rând, şi abia pe urmă de străinii familiarizaţi sau nu cu istoria Greciei, are nevoie de un cititor ideal. Sau măcar avizat. Mai ales că, autorul în cauză nu este unul oarecare, ci unul emblematic pentru literatura neogreacă – Nikos Kazantzakis. Chiar el, „părintele” lui Alexis Zorba, acel minunat personaj devenit la fel de cunoscut şi faimos ca Hamlet, Don Quijote şi Faust, alături de care şi-a ocupat locul cuvenit în celebra galerie de personaje ale literaturii universale.

Spuneam avizat, deoarece, ca să-i înţelegi pe Alexis Zorba sau pe Mihalis, trebuie întâi să înțelegi câte ceva din Grecia şi spiritul grec. Grecia, continentală şi insulară, un pământ steril, cu ţărmuri larg decupate şi orizonturi nesfârşite, unde comunicaţiile sunt dificile şi totul a fost parcă anume conceput de Creator pentru a-i incita pe greci la călătorie, la emigraţie, la o veşnică mişcare, accentuând tendinţele regionaliste, multiplicând varietatea caracterelor, a temperamentelor şi a înclinaţiilor înnăscute. Iar atunci când în fine s-a închegat, armonia grecească a fost o armonie polifonă.

În Căpitanul Mihalis (apărut pentru prima dată tradus din neogreacă, la editura Humanitas Fiction în colecţia Raftul Denisei, sub semnătura lui Ion Diaconescu) cadrul geografic este insula Creta, iar fundalul istoric îl constituie anul 1889, anul revoltei antiotomane a insularilor, dintr-un lung şir de confruntări între greci şi turci, între creştinism şi islam.

Viaţa satului-fortăreaţă Megalo-Kastro (Iraklion-ul de astăzi şi oraşul natal al lui Kazantzakis) are un ritm propriu, punctat de confruntările mai mult sau mai puţin violente dintre cetele de căpitani care conduc comunităţile cretane şi rezistenţa antiotomană şi autoritatea turcă instalată aici de mai bine de două sute de ani. Marinari, ţărani, negustori,preoţi şi călugări, gospodinte, învățători şi doctori, leproşii din Meskina, copii, cadâne, bei şi paşale populează deopotrivă satul şi paginile romanului. Descrierile sunt rapide şi sugestive, dialogurile pline de naturaleţe şi ritm, moravurile şi personajele sunt vii şi autentice şi, evident, dintre toate figurile memorabile ale cărţii, se detaşează pregnant cea a veteranului palicar Mihalis. Erou de o statură homerică, al cărui crez şi strigăt de luptă „Libertate sau Moarte” se aude fără încetare de la un capăt la altul al cărţii, Mihalis Siphakas este prin excelenţă Eroul, simbol al luptei pentru independenţă şi libertate.

"Ridică ochii, văzu Platanul Mare, cel blestemat, se apropie şi, cum nu trecea nimeni, îşi făcu cruce.

– Dumnezeu să vă sfinţească oasele, murmură el. La bună vedere, părinţi!

De generaţii şi generaţii, aici, în acest platan stufos, îi spânzurau paşalele pe creştinii care se răzvrăteau; funiile cu laţurile gata erau atârnate mereu, iarna şi vara, petrecute peste cele mai groase ramuri.

– Jur pe credinţa mea creştină, într-o noapte am să mă scol, am să iau toporul şi am să te pun la pământ, blestemat să fii! murmură şi privi cu mânie bătrânul platan, ca şi cum ar fi fost un turc."

Chiar dacă finalul cărţii nu aduce rezolvarea conflictului dintre cretani şi turci (insularii primesc veşti proaste din partea Greciei-mamă şi a cancelariilor apusene), credinţa într-o viitoare izbândă supravieţuieşte însă şi stăruie, fiind atât de adânc înrădăcinată în sufletele oamenilor încât o socoteau un glas şi o chemare divină. Credinţa pe care o împărtășeşte, pecetluind-o cu propria-i viaţă, Căpitanul Mihalis.

De-acum mâna lui căpătase dibăcia scrisului şi zbura. Ajunse în piaţa satului. Acolo erau şcoala, biserica, geamia, iar mai departe, cafeneaua. Afundă pensula în vopsea şi începu de la poarta şcolii: