Care-i treaba cu Wimpy Kid?
Recunosc că eu când am auzit prima oară de fenomenul Wimpy Kid, am ridicat o sprânceană sceptică. Mai degrabă benzi desenate, și mai puțin cărți, seria Wimpy Kid (care ajunge la nr. 11 luna aceasta) are un succes răsunător printre puștii de 8-12 ani. Nu conține niciun super erou, este tipărită alb negru, iar desenele sunt, să le zicem… mai degrabă naive. Și cu toate astea, trebuie să fie ceva la mijloc, doar a captivat milioane de copii, din întreaga lume (România este și ea pe listă).
Mulți părinți și educatori strâmbă din nas când aud de Wimpy Kid. Personajul principal, Greg Heffley, este obraznic, aiurit, nerecunoscător și în general cam fără chef. Mai mult, stilul colocvial și foarte autentic de altfel al personajelor este piperat cu cuvinte și expresii îndoilenice (moron, jerk, dork, hot girls). Nu tocmai un vocabular dezirabil.
Ce face însă Wimpy Kid foarte bine este să scoată la iveală, cu umor și toleranță, tot felul de probleme și situații cu care pre-adolescenții se confruntă acasă, la școală și în lume în general. De aceea copiii rezonează atât de bine cu personajele. Pentru că recunosc situațiile dificile, penibile sau hilare prin care Greg și trupa lui trec pe parcursul fiecărei noi cărți din serie.
În dialogul trunchiat și desenele aparent neglijente, Kinney (autorul seriei), reușește să pună pe hârtie provocările prin care trec copiii în tranziția lor (de multe ori complexă și complicată) de la copilărie, la adolescență, către maturitate. Mai mult, pățăniile lui Greg sunt o ocazie pentru părinți să înțeleagă mai bine care sunt motivațiile propriilor copii, ce anume îi determină să reactioneze într-un fel sau altul.
Este evident că Greg face prostii, că uneori isprăvile sale rămân pe nedrept fără repercusiuni, că de multe ori nu învață nicio lecție de viață. Dar să nu ne subestimăm copiii: și lor le sunt clare toate astea și știu că de cele mai multe ori Greg este un contraexemplu. Că trebuie să te distrezi pe seama lui, dar să faci altfel. Partea bună (și un alt motiv pentru succesul cărților) este că nu există o voce autoritară și moralizatoare, care să le spună copiilor: asta e bine, asta e rău. Ajung singuri la concluzie, motiv pentru care și-o însușesc.
Una peste alta, orice carte care îi îndeamnă pe copii să citească trebuie să aibă măcar acest merit. Și uneori e mai simplu să începi cu Wimpy Kid și apoi să treci la Huckleberry Finn.
Mulți părinți și educatori strâmbă din nas când aud de Wimpy Kid. Personajul principal, Greg Heffley, este obraznic, aiurit, nerecunoscător și în general cam fără chef. Mai mult, stilul colocvial și foarte autentic de altfel al personajelor este piperat cu cuvinte și expresii îndoilenice (moron, jerk, dork, hot girls). Nu tocmai un vocabular dezirabil.
Ce face însă Wimpy Kid foarte bine este să scoată la iveală, cu umor și toleranță, tot felul de probleme și situații cu care pre-adolescenții se confruntă acasă, la școală și în lume în general. De aceea copiii rezonează atât de bine cu personajele. Pentru că recunosc situațiile dificile, penibile sau hilare prin care Greg și trupa lui trec pe parcursul fiecărei noi cărți din serie.
În dialogul trunchiat și desenele aparent neglijente, Kinney (autorul seriei), reușește să pună pe hârtie provocările prin care trec copiii în tranziția lor (de multe ori complexă și complicată) de la copilărie, la adolescență, către maturitate. Mai mult, pățăniile lui Greg sunt o ocazie pentru părinți să înțeleagă mai bine care sunt motivațiile propriilor copii, ce anume îi determină să reactioneze într-un fel sau altul.
Este evident că Greg face prostii, că uneori isprăvile sale rămân pe nedrept fără repercusiuni, că de multe ori nu învață nicio lecție de viață. Dar să nu ne subestimăm copiii: și lor le sunt clare toate astea și știu că de cele mai multe ori Greg este un contraexemplu. Că trebuie să te distrezi pe seama lui, dar să faci altfel. Partea bună (și un alt motiv pentru succesul cărților) este că nu există o voce autoritară și moralizatoare, care să le spună copiilor: asta e bine, asta e rău. Ajung singuri la concluzie, motiv pentru care și-o însușesc.
Una peste alta, orice carte care îi îndeamnă pe copii să citească trebuie să aibă măcar acest merit. Și uneori e mai simplu să începi cu Wimpy Kid și apoi să treci la Huckleberry Finn.