Ce-au mai citit oamenii din Okian

Când lucrezi cu cărți, inevitabil ai o listă de lectură foarte lungă: afli despre toate noutățile, îți povestește o colegă în pauza de cafea ce-a mai citit și crede că ți-ar plăcea și ție, dai peste un review care te face să vrei să citești cartea respectivă și tot așa. Chiar dacă am întrerupt tradiția și nu am mai povestit lunar ce-a citit fiecare omuleț din echipa noastră, m-am gândit că ar fi drăguț, totuși, să o reiau acum (măcar de data asta). De când nu am mai scris, s-au strâns multe lecturi la fiecare, dar le las aici doar pe cele care ne-au plăcut cel mai și cel mai mult. Toată lumea știe că uneori mai dai și peste cărți care te dezămăgesc teribil.

Ce-am citit și ne-a plăcut

Încep cu cărțile mele preferate din ultima perioadă.

The Heart's Invisible Furies

Am citit cartea asta vara trecută, în timpul concediului. Mare greșeală am făcut, pentru că îmi venea să las deoparte exploratul orașelor și să stau să citesc. Mi-a plăcut atât de mult cartea asta (deși nu mă așteptam) că mi-a rămas încă în minte și o recomand în stânga și-n dreapta. M-a făcut să râd, să plâng, să simt ce simțea personajul principal, Cyril Avery. O lungă înșiruire de ironii ale sorții, o luptă de-o viață, o dorință de a afla mai multe despre el și originile lui, lupta cu o țară încuiată la minte și condusă de o gândire religioasă destul de extremă, pierderi dureroase și multe altele, toate cuprinse în povestea lui Cyril.

Outlander

M-am apucat cam târziu de această serie și nu cred că o voi duce până la capăt, sinceră să fiu. Însă Outlander chiar mi-a plăcut. Cel mai mult m-a fascinat Scoția secolului XVIII și viața din Highlands, cu greutățile și provocările aferente. Despre povestea de dragoste dintre Claire și Jamie, nu mai are rost să spun nimic. :)

How to Stop Time

Genul de carte în care sigur găsești câteva citate pe care să le subliniezi și să le citești de mai multe ori. O poveste care te poartă prin secole și orașe diferite, legată cu un strop de dragoste, un strop de mister și un strop de acțiune. Tom Hazard suferă de o boală rara, care îi încetinește procesul de îmbătrânire, astfel că arată de 40 deși are 400. Cu o asemenea boală, e necesar să se mute des, pentru a nu ridica suspiciuni. O poveste care alternează între prezent și trecut, despre ce înseamnă să trăiești. Recunosc că pe alocuri nu mi-a menținut interesul și am găsit câteva puncte slabe, dar per total, mi-a plăcut. Cam atât din partea mea, trec mai departe la recomandările colegilor.  
Cristina

South of the Border, West of the Sun

Povestea îl urmărește pe Hajime, din copilărie până la maturitate. Când viața pare să urmeze un drum destul de stabil, apare Shimamoto, prietena lui de când era copil și acea persoană care a devenit  un ”cum ar fi fost dacă..” și îi dă viața total peste cap. O poveste de citit, mai ales de către cei care îl apreciază pe Murakami.
Raluca

A Good Time to Be a Girl

O lectură mai serioasă, despre egalitatea și echilibrul dintre sexe, despre metode eficiente de a împăca cariera și viața de familie atât pentru femei cât și pentru bărbați și o discuție despre redefinirea termenului de succes. Aviz amatorilor de non-ficțiune :)
Iulia

The Terror

Ne întoarcem la ficțiune cu o o combinatie de ficțiune istorică, horror și survival story. O expediție maritimă nereușită, boli și infecții, lipsa celor necesare și ceva care răpește oamenii. Există și un serial bazat pe cartea lui Dan Simmons, dar cartea este mult mai bună. Sper că îți plac recomandările noastre și că vei citi măcar o carte dintre cele de mai sus. Dacă îți place să afli ce citim, lasă-ne un comentariu și promitem să încercăm să povestim mai des pe blog lecturile din Okian. Over and out, bookworms!