Așa cum facem la fiecare început de lună din ianuarie încoace, în continuare vă prezentăm ce cărți am citit în luna care tocmai a trecut. Poate vă dau și vouă idei de lectură, poate din contră, ne sugerați voi ce titluri să mai adaugăm prin propriile liste. Și în mai avem așa... Ghost World, de Daniel Clowes. Am văzut filmul în liceu și în mod ciudat nu a rezonat atât de tare cu mine la vârsta aceea cum a făcut-o cartea acum, deși eram mult mai apropiată atunci de cele două personaje principale în gusturi și obiceiuri (singurul lucru pe care mi-l aduc aminte e Buscemi, adorkable, molâu și înduioșător). Probabil îndepărtarea de acele vremuri și anturaje mi-a permis să văd mai clar subtilitățile vârstei, foarte atent și simbolic portretizate în banda desenată: nevoia incontrolabilă de a te defini printr-un anume stil și nesiguranța alegerilor pe care le faci în acest sens (una din multiplele transformări ale lui Enid constă într-un look punk -  original, din ’77, nu ca lameoșeniile astea moderne teribiliste - dar, deși o adolescentă cu convingeri puternice și gusturi studiate, este destul de împovărată de părerile celorlalți, fapt ce o determină  să renunțe repejor la neînțelesul ei păr verde și să adopte tot felul de “acoperitoare” absurde pentru cap – o cască militară, o mască de Batman etc.), localul pe care îl împarți cu cel mai bun prieten (al cărui farmec dispare odată ce începe să fie descoperit de personaje fără substanță),  lâncezeala orașului natal în care singurul freamăt îl reprezintă excentricitățile disparate ale unuia sau altuia, nebulozitatea tentaculară a sexualității și fragilitatea celor mai strânse prietenii, subțiate dureros de dezinvolt de simpla trecere a timpului. The Strange  Library, de Haruki Murakami. Nu m-am prins încă dacă este o carte pentru copii sau pentru adulți. Formatul ingenios, ilustrațiile atmosferice și simplitatea poveștii te fac să crezi că se adresează unei minți de copil. Un băiat care, dintr-o curiozitate destul de aleatorie (se întreabă, în drum spre casă, cum erau adunate taxele în Imperiul Otoman) se decide să dea o fugă pe la bibliotecă în căutare de răspunsuri. În mod straniu însă devine prizonier într-o lume din ce în ce mai tenebroasă, cu doi tovarăși neobișnuiți care îi țin companie și au grijă de el: o fată mută, care vorbește cu ajutorul mâinilor și care își poate schimba forma și un bărbat fricos îmbrăcat în… ce altceva decât o blană de oaie. Din când în când sunt inserate pagini cu ilustrații de “arhivă”, fiindcă, vorba aceea, te afli într-o bibliotecă și cine știe, poate te macină curiozitatea (la fel de aleatorie) asupra unor ornamente de chei sau asupra modificărilor produse în penele păsărilor din cauza lipsei zborului– că tot veni vorba la un moment dat în poveste de o cheie sau de-un graur… Morala însă… pentru mine este ca un Where The Wild Things Are pentru adulți (deși nici Where The Wild Things Are nu am privit-o ca pe o carte exclusiv pentru copii). Este o parabolă asupra singurătății, a pericolelor care te pasc în conformitatea pe care aceasta o sintetizează și a personajelor sau elementelor, inventate sau nu, de care te agăți sau în care te ancorezi și care îți aduc în mod miraculos izbăvirea. (C.N.)   The Wrath and the Dawn de Renee Ahdieh e un cocktail reușit de exotic (povestea este inspirată de 1001 de nopți), intrigă de palat, un praf de magie și angoasă romantică. Ahdieh creează o dinamică seducătoare între prințul arab și a lui Sherzad, care compensează pentru linia narativă simplistă. E o carte perfectă cu care să evadezi din realitate și să guști din plăcerile orientale. Am trecut apoi la chestii serioase și am citit All the Light We Cannot See de Anthony Doerr, care a luat Premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2015. Deși dacă e să considerăm vârsta personajelor principale am zice că e tot un titlu YA, povestea în sine e cât se poate de matură. Marie Laure este fiica oarbă a unui funcționar din Muzeul de Istorie Naturală din Paris. Werner este un orfan din orașul Zollverein, un centru minier important în Germania Nazistă. Doerr ne arată cum destinele celor doi sunt scindate de cel de Al Doilea Război Mondial. Și cum Marie Laure și Werner sunt legați unul de celălalt de un fir invizibil care începe să se strângă încet dar sigur și să-i aducă tot mai aproape. Detaliile despre pregătirea tinerilor recruți naziști la școala din Schulpforta sunt fascinante și sinistre în acelaș timp. Viața lui Marie Laure sub asediul german este plină de durere, dar și momente de frumusețe neașteptată. Iar personajele care gravitează în jurul celor doi adaugă alte și alte dimensiuni poveștii. In plus, scriitura lui Doerr are ceva neașteptat, este abruptă și poetică în același timp; nu își menajează nici cititorii, nici personajele; este extrem de concisă, fără să fie deloc aridă. Dacă vreți ceva care să vă frângă inima, recomand All the Light We Cannot See. (I.M.)   În luna mai a trebuit să pun ficțiunea-n cui, din păcate. Non-ficțiunea a fost în centrul atenției și mi-am petrecut zilele ploioase cu cărți cu și despre teatru (nu întrebați de ce). Așadar, mă pot ”lăuda” cu câteva titluri care poate, poate vă atrag și vouă atenția. Towards a Poor Theatre de Jerzy Grotowski este una dintre lucrările de căpătâi ale teatrului contemporan, în care regizorul-autor explică de ce un actor nu are nevoie de decor impresionant, costume greoaie sau efecte speciale ci de expresivitate. Acest teatru ”sărăc” este în viziunea lui cea mai pură formă de teatru. The Empty Space a lui Peter Brook analizează problemele cu care se confruntă teatrul, pe care îl împarte în 4 categorii distincte și punctează evenimentele majore din istoria acestuia, precum producțiile lui Stanislavsky sau ascensiunea invățării metodice a actoriei. The Theatre of the Absurd de Martin Esslin este un titlu important pentru teatrul absurdului, Esslin fiind primul care a teoretizat curentul și a analizat lucrările lui Beckett, Ionesco, Pinet, etc., oferind o perspectivă amplă asupra acestui curent. History of European Drama and Theatre de Erica Fischer-Lichte urmărește evoluția istorică a teatrului începând cu grecii antici și ajungând în secolul al XX-lea. Din punctul meu de vedere, este o carte care merită să fie citită și de pasionații de istorie. (M.H.) Și în această notă dramatică, încheiem ;-). Pe luna viitoare!