ARTICOL SCRIS DE MAGDALENA VAIDA PENTRU BLOGUL OKIAN. Am văzut cu toţii Colecţionarul de oase, ecranizarea romanului cu acelaşi titlu, cu Denzel Washington (Lincoln Rhyme) si Angelina Jolie (Amelia Sachs) în rolurile principale. Şi e bine că l-am văzut, chiar dacă romanul bate filmul, deoarece, lecturând ulterior cărţile semnate Deaver, e foarte simplu şi reconfortant să vezi cu ochii minţii toate personajele acţionând, contra cronometru, pentru prinderea unor criminali pe cât de periculoşi, pe atât de ingenioşi. Acesta ar fi primul motiv.

Al doilea motiv îl constituie chiar cele două personaje principale. Cuplul Lincoln Rhyme și Amelia Sachs este o găselniţă inteligentă care sparge tiparele detectivilor hiperactivi cu care suntem obişnuiţi. Lincoln Rhyme este fostul şef legendar al departamentului de medicină legală din NYPD, care în urma unui nefericit accident rămâne tetraplegic, imobilizat în apartamentul său din Manhattan. Fizic doar. Întrucât mintea îi funcţionează în continuare brici, Lincoln este solicitat periodic de poliţie sau de FBI ca şi consultant criminalist în cazuri complicate, pe care le rezolvă cu ajutorul asistentului său Thom, al aparaturii medicale şi ştiinţifice sofisticate, al foştilor săi colegi poliţişti şi, nu în ultimul rând, al Ameliei Sachs.

Recrutată pentru talentul ei de „analist” la locul crimei, Amelia Sachs este şi ea o poliţistă atipică: „...înotase în râuri colcăind de şerpi, în tabere de vară, şi se mândrise că ar sări fără probleme de pe un pod înalt de treizeci de metri, legată cu o centură elastică. Dar, când se gândea la spaţii închise... cum e să fii prins în capcană, imobilizat, panica punea stăpânire pe ea ca un şoc electric. De-aceea se grăbea Sachs când mergea pe jos şi de-aceea conducea maşina cu viteza luminii. Când te mişti tot timpul, nu pot pune mâna pe tine.”

Colaborarea dintre cei doi, declarată „temporară” în Colecţionarul de oase, va deveni pe parcursul celorlalte 11 romane din seria Rhyme, una permanentă, atât pe plan profesional, cât şi personal (Dansând cu moartea, Scaunul gol, Fereastra spartă, Maimuţa de piatră, A douăsprezecea carte).

Maniera în care se desfăşoară confruntarea dintre două inteligenţe - cea „bună” şi cea „malefică” - hrana tuturor romanelor poliţiste, este al treilea motiv pentru care merită să citeşti cărţile lui Deaver. Confruntarea este întotdeauna captivantă şi tensionată. Mai ales când unele situaţii sunt aparent fără ieşire, soluţiile alese se dovedesc greşite, iar pistele promiţătoare nu duc nicăieri…

În Omul dispărut, spre exemplu, cel care se autodeclară urmaşul lui Houdini, Malerick, va ajunge definitiv după gratii. Dar până atunci va da multe dovezi ale măiestriei sale. Va dispărea dintr-o încăpere a cărei uşă e păzită, se va strecura, deghizat, pe lângă poliţişti, va scăpa ori de câte ori i se vor pune cătuşe şi chiar va evada dintr-o închisoare. Într-o lume a aparenţelor înşelătoare, astfel de performanţe sunt perfect posibile: "În toţi anii în care îşi interpretase numerele, i se întâmplase rareori să aibă trac. Atunci când îţi ştii numărul pe dinafară, atunci când ai repetat suficient, ce motive ai putea avea să fii agitat? Exact acelaşi lucru îl simţea acum. Totul fusese atât de atent planificat încât era convins că spectacolul se va desfăşura conform planului."

Colecţionarul de oase şi Luna rece aduc la rândul lor în prim plan personaje negative memorabile (Susnec şi Ceasornicarul), psihopaţi periculos de inteligenţi, „colecţionari” obsesiv-compulsivi, cu o gândire extrem de riguroasă, care le asigură suportul perfect în comiterea unor crime premeditate cu o precizie maniacală.

Felul în care personajele secundare, aidoma unor supporting actors, completează (sau colorează) acţiunea, constituie al patrulea motiv pentru care romanele lui Deaver se citesc cu plăcere. Sunt personaje bine conturate, distincte, cu ticuri şi manii foarte omeneşti şi prin urmare, credibile. Astfel Lon Sellitto, detectivul masiv, cu haine veşnic şifonate, are „personalitatea unui pitbull” când e vorba de suspecţi, dar cu victimele şi rudele lor dă dovadă de o gentileţe surprinzătoare.

Viaţa agentului de poliţie Ron Pulaski e formată din „soţie şi copiii săi, părinţii şi fratele lui geamăn, casa lui cu trei dormitoare din Queens şi micile plăceri ale gătitului în aer liber...” Specialistul FBI în electronică şi IT, Tobe Geller este „un tânăr cu părul foarte creţ” şi „total insensibil la ironiile lui Rhyme”. Mai sunt apoi, Fred Dellray, Mel Cooper, devotatul Thom, Roland Bell şi mulţi alţii. Uneori, aceste personaje devin din secundare, principale. Kathryn Dance, agentul special expert în limbajul corporal și investigator strălucit, care și-a făcut debutul în Luna Rece, devine eroina principală din Păpușa adormită, unde se află pe urmele lui Daniel Pell, un Charles Manson al zilelor noastre, maestru al manipulării care știe să-i exploateze pe cei din jur pentru a-l ajuta în crimele sale.

În fine, al cincilea motiv ţine de celebrele diagrame încolonate pe o tablă, studiate mereu şi mereu de Lincoln şi care fac parte din şarmul fiecărei cărţi din serie. Sunt ca piesele de puzzle pe care pasionaţii acestui joc le asamblează cu multă răbdare pentru a obţine imaginea completă a unui obiect, peisaj sau orice altceva propus de creatorul jocului. Pentru Lincoln şi treptat şi pentru colaboratorii săi, aceste înscrisuri despre locul crimei, obiectele găsite, înfăţişarea suspectului, reşedinţa acestuia, etc. devin premizele unor raţionamente logice ale căror concluzii duc, inevitabil, la dezlegarea şaradei / crimei. Şi, desigur, cititorul este chemat să se implice şi să participe la tot acest joc al minţii şi al analizei ştiinţifice riguroase.

„Ceea ce am zis eu este nu să gândeşti în afara limitelor. Ci să te uiţi mai atent la ceea ce este între limitele acelea împreună cu tine... Deci, Sachs, ce vezi tu acolo?

Sachs se mai uită câteva clipe la diagrame. Apoi zâmbi şi şopti:

- Maryland.” (Luna rece)

Jeffery Deaver s-a născut în 1950, în Chicago. După o carieră strălucită în jurnalism (a fost corespondent la New York Times și Wall Street Journal), apoi în avocatură, începând din 1990 s-a dedicat în întregime scrisului. A publicat până în prezent 21 de romane, traduse în 35 de limbi și figurând pe cele mai importante liste de bestselleruri din întreaga lume. A obținut un premiu Anthony Gumshoe Award, trei Ellery Queen Reader's Awards for Best Short Story of the Year si W.H. Smith Thumping Good Read Award. De asemenea, i s-au decernat The Crime Writers' Association of Great Britain's Ian Fleming Steel Dagger Award și The Short Story Dagger.