Concursul Național de Proză „Mihail Sadoveanu” dă startul înscrierilor
După Școala de Bune Maniere Literare, Muzeul Literaturii Române din Iași dă din nou startul unui proiect dedicat scriitorilor din toate colțurile țării: cea de-a IV-a ediție a Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu”, care va avea loc în perioada 1-3 noiembrie 2013, a declarat deschisă seria de înscrieri pentru competiția din acest an.
Astfel, timp de trei luni, mai exact până în data de 4 octombrie 2013, autori în vârstă de până la 50 de ani care nu fac parte din Uniunea Scriitorilor și ale căror lucrări nu au fost publicate sau premiate la alte concursuri literare, sunt așteptați să își înscrie textele în cadrul celor două secțiuni ale concursului: Junior (dedicată autorilor cu vârsta până în 16 ani) sau Senior (dedicată celor cu vârsta cuprinsă între 17 și 50 de ani).Premiile concursului, acordate de juriul specializat, vor consta în bani (Premiul „Mihail Sadoveanu”, Premiul I, II și III), dar și în mențiuni din partea revistelor literare partenere, concretizate în publicarea textelor.
Toate informațiile privind regulamentul de participare, precum și alte detalii utile sunt disponibile pe site-ul Muzeului Literaturii Române Iași, noi sperăm ca toți cei care au un cuvânt de spus să trimită cu încredere operele și abia așteptăm să...citim rezultatele. :)