Design românesc pe Okian.ro
Obiectele de design sunt scumpe. Am spus-o. Ele costă semnificativ mai mult decât cele realizate în serie, tocmai pentru că nu sunt făcute pe bandă. Dar nu e doar atât.
E vorba de tot procesul de producție:
- care începe cu ideea artistului
Se consumă timp, sudoare, nervi și nenumărate alte resurse, inclusiv și mai ales financiare. Dar până la urmă, cel mai de preț efort în toată această desfășurare de forțe este ideea. După război mulți viteji se arată. Adică e foarte ușor să stai deoparte, să studiezi obiectul cu un ochi critic și să spui, din-ăsta puteam să fac și eu. Și poate că în unele cazuri așa și este, chiar puteam. Dar ce ne lipsește nouă celor care declarăm asta este viziunea și idealismul.
Suntem prea înfipți în realitatea zilnică și nu mai avem timp, sau nu ne mai permitem, sau nu mai știm cum să ne rupem din cotidian. Să visăm cu ochii deschiși. Și apoi să avem suficientă încredere în propria persoană și ceva doză de inconștiență ca să trecem la fapte. Să împlinim ideea.
Dacă este să-l credem pe Picassso, cu toții ne naștem artiști, dar pe măsură ce ne facem mari, cei din jur ne ciuntesc această înclinație - trăim într-o cultură cu rădăcinile bine înfipte în epoca industrială care nu avea nevoie de artiști, ci de mână de lucru. Și asta se vede pe de o parte în sistemul de educație axat mai ales pe științele exacte; și pe de altă parte în vinovăția (de inspirație Protestantă și Puritană) pe care mulți dintre noi o simțim atunci când, cel puțin aparent, nu facem nimic productiv.
Dar, de câțiva ani încoace lucrurile par să se schimbe. Cel puțin în Vest (miticul Vest!), școala începe să înțeleagă cât de important este să răspunzi la nevoia omului pentru estetic; să-i exersezi mușchiul creativ. Nu toți vor deveni artiști, ba din contră. Dar arta va juca un rol important în viața lor, îi va ghida prin tumultul și repetitivitatea vieții de zi cu zi. Pentru că, dacă e să-l credem pe Kafka, cei care știu să distingă frumusețea în aparentul banal, nu îmbătrânesc cu adevărat niciodată.
Să te hotărăști că vrei să trăiești din actul creativ implică o doză de nebunie și de fabulos pe care noi le admirăm și, sincer acum, le invidiem. Și pentru că nu putem trăi noi înșine o astfel de existență binecuvântată (la modul filosofic, nu religios), facem acel lucru care ne permite să luăm totuși o mușcătură din fructul dorit. Prin colaborările cu designerii români de obiect vrem ca un pic din grația pe care acești oameni o răspândesc în jurul lor să ajungă la noi și implicit la voi. Să fie, cum s-ar zice, Frumos!
- urmată de documentare temeinică legat de modul în care ideea poate fi transformată în realitate
- trece apoi prin munca de căutare de materie primă și în unele cazuri de mână de lucru
- se continuă cu logistica (uneori foarte) complicată a producției în sine
- și se termină cu produsul final, ambalat, fotografiat, pregătit pentru livrare.
Se consumă timp, sudoare, nervi și nenumărate alte resurse, inclusiv și mai ales financiare. Dar până la urmă, cel mai de preț efort în toată această desfășurare de forțe este ideea. După război mulți viteji se arată. Adică e foarte ușor să stai deoparte, să studiezi obiectul cu un ochi critic și să spui, din-ăsta puteam să fac și eu. Și poate că în unele cazuri așa și este, chiar puteam. Dar ce ne lipsește nouă celor care declarăm asta este viziunea și idealismul.
Suntem prea înfipți în realitatea zilnică și nu mai avem timp, sau nu ne mai permitem, sau nu mai știm cum să ne rupem din cotidian. Să visăm cu ochii deschiși. Și apoi să avem suficientă încredere în propria persoană și ceva doză de inconștiență ca să trecem la fapte. Să împlinim ideea.
Dacă este să-l credem pe Picassso, cu toții ne naștem artiști, dar pe măsură ce ne facem mari, cei din jur ne ciuntesc această înclinație - trăim într-o cultură cu rădăcinile bine înfipte în epoca industrială care nu avea nevoie de artiști, ci de mână de lucru. Și asta se vede pe de o parte în sistemul de educație axat mai ales pe științele exacte; și pe de altă parte în vinovăția (de inspirație Protestantă și Puritană) pe care mulți dintre noi o simțim atunci când, cel puțin aparent, nu facem nimic productiv.
Dar, de câțiva ani încoace lucrurile par să se schimbe. Cel puțin în Vest (miticul Vest!), școala începe să înțeleagă cât de important este să răspunzi la nevoia omului pentru estetic; să-i exersezi mușchiul creativ. Nu toți vor deveni artiști, ba din contră. Dar arta va juca un rol important în viața lor, îi va ghida prin tumultul și repetitivitatea vieții de zi cu zi. Pentru că, dacă e să-l credem pe Kafka, cei care știu să distingă frumusețea în aparentul banal, nu îmbătrânesc cu adevărat niciodată.
Să te hotărăști că vrei să trăiești din actul creativ implică o doză de nebunie și de fabulos pe care noi le admirăm și, sincer acum, le invidiem. Și pentru că nu putem trăi noi înșine o astfel de existență binecuvântată (la modul filosofic, nu religios), facem acel lucru care ne permite să luăm totuși o mușcătură din fructul dorit. Prin colaborările cu designerii români de obiect vrem ca un pic din grația pe care acești oameni o răspândesc în jurul lor să ajungă la noi și implicit la voi. Să fie, cum s-ar zice, Frumos!