„Trecu înapoi la știri și dădu de transcrierea unui talk show american, o emisiune populară la un mare post de televiziune. Invitatul era un fost agent CIA, acum autor de cărți, pe nume Robert Baer. Moderatorul îl întrebase ce părere are despre noua și originala întorsătură a opticii celor care iau ostatici; dacă până acum scopul luării de ostatici era negocierea sub amenințarea unei crime, de acum înainte avea să fie negocierea sub antecedentul uneia. Ostaticul doi-zero, „versiunea îmbunătățită”, numise el noua tactică.” Citind Ostatic 2.0: Camera din Teheran, am avut senzația de americanizare a literaturii române. Stilul este destul de românesc, dar subiectul tratat se găsește de obicei în literatura americană sau cea britanică. Evident că nu este de mirare acest lucru, având în vedere că luarea de ostatici și terorismul au atins în acest moment cote fără precedent – cel puțin în ce privește mediatizarea. Totuși, trebuia să apară și o carte românească în care să fie tratat acest subiect. Iar Alex Deva ne-o oferă.Cartea este forte bine scrisă. Ține cititorul cu sufletul la gură, are coerență și, în plus, descrie lucruri destul de puțin știute – dar logice, pe de altă parte – despre pregătirea și misiunile la care ofițerii antitero iau parte. Se observă ușor că autorul a depus ceva muncă de documentare pe problemele care se referă la instituțiile românești implicate în relațiile internaționale (SIE – Serviciul de Informații Externe, MAE – Ministerul Afacerilor Externe, sau ambasadele). Aspectele culturale și istorice sunt, de asemenea, bine documentate, ceea ce oferă veridicitate cărții. Ideea principală a cărții am întâlnit-o la un moment dat într-un film din 2008, Senseless, însă în acel caz subiectul luase o turnură îngrozitoare, pe care mă bucur că nu am descoperit-o și aici. Prizonierul era torturat de către musulmani într-un mod foarte original pentru „crima” de a fi american. Alex Deva însă urmează altă cale. O cale care este mult mai veridică pentru o organizație teroristă care se hotărăște să negocieze prin această metodă. Din această cauză acțiunea se axează mai mult pe reacțiile celor din exterior la actul de detenție decât pe analiza psihologică a deținutului. Asta face din Ostatic 2.0: Camera din Teheran o carte de acțiune. Foarte alertă, cartea ține cititorul cu sufletul la gură, iar detaliile tehnice, militare și de altă natură, oferă acțiunii robustețe și autenticitate. Din păcate însă, personajele sunt foarte slab conturate. Dacă nu s-ar folosi nume, practic cu greu ar putea fi distinse unul de altul. Singurul personaj care se distinge clar de celelalte și care are o personalitate proprie este Cristina Mohor. Celelalte sunt un amalgam de reacții și dialoguri care ar putea veni din partea oricui. Totuși, această lacună este compensată de acțiunea alertă a cărții. Citește mai mult pe bookblog.ro :)