Drept de viață și moarte
Cea de-a șaptesprezecea carte a lui Amélie Nothomb face deliciul amatorilor de umor negru, la fel ca în restul bestseller-urilor sale. „Drept de viață și moarte” apărută la Polirom în 2009, ne invită în cele 192 de pagini să participăm la dilema lui Baptiste Bordave și hotărârea îndrăzneață de a fura identitatea străinului care a decedat sub nasul său, în propria sa casă.
Stilul direct și ironic al narațiunii, amestecul de situații aproape imposibile și schimbul savuros de replici anunță încă de la primele rânduri o comedie pe cât de ironică, pe-atât de suprinzătoare și delicioasă.
Suedezul Olaf Sildur este un simplu străin care, într-o zi puțin nefastă pentru protagonistul Baptiste Bordave, se întâmplă să moară în casa francezului la două minute după ce-a sunat la interfon, spunând că are nevoie să dea un telefon. Prăbușit lângă aparat înainte de-a apuca să aibă convorbirea, Olaf sfârșește prin a fi cadavrul unui necunoscut în sufrageria unui om cu care aparent, n-avea nicio legătură.
Ironic sau nu, cu puțin timp înainte, Baptiste se afla într-o conversație la o petrecere în care interlocutorul său își punea problema următoare: ce te faci dacă un invitat moare pe neașteptate la dumneavoastră acasă? După o reacție lipsită de atitudine compătimitoare, francezul își amintește de discuția avută cu prietenul său și hotărăște pentru început să-i urmeze sfatul: de a nu suna ambulanța sau poliția, acțiune ce pare logică deoarece ”de la Kafta încoace, e fapt dovedit: dacă nu ești paranoic, ești vinovat”.
Dar Baptiste nu se mulțumește cu sfaturile amicului său, ci decide să investigheze el însuși și să parcurga, atât cât poate, ultimii pași ai suedezului. Odată urcat în mașina acestuia, Baptiste se aventurează în a deveni Olaf Sildur, determinat să îi ia locul, însă fără a ști ce complicații vor apărea, dat fiind faptul că profesia și trecutul suedezului sunt învaluite în mister.
Amuzantă și inteligentă, spumoasă și incitantă ca șampania savurată de noul Olaf, comedia are un limbaj fluent și lunocos, prinzându-te repede în paginile ei. Soția mai mult decât încântătoare, luxul vilei din Versailles și sofisticatul trai în care se instalează protagonistul vor avea urmări mai puțin aștepate, iar atitudinea noii sale soții îl determină la atitudini care nu fac decât să condimenteze povestea. În ciuda unor situații uneori exagerate și finalul puțin ireal, romanul reunește toate calitățile scriitoarei belgiene care fac fiecare roman să devină un bestseller.
Amélie Nothomb, scriitoare de origine franceză și-a făcut un obicei din a publica în fiecare toamnă, începând cu anul 1992, câte un roman scurt care ajunge de fiecare dată în fruntea listei de bestseller-uri. Printre aceste se numără „Atentat”, o reinterpretare a clasicei povești a Frumoasei și a Bestiei; „Mercur” – unde Nothomb creează o lume în care dragostea apare sub toate formele și miturile ei; „Cosmetica dușmanului”, o scenă dintr-un aeroport unde replicile spumoase și inteligente se află în aprigă luptă cu jocurile psihologice, îmbinate perfect de cele literare, sau „Acid sulfuric” care duce la limite regulile unui reality-show, roman în care manipularea atentă și narațiunea crudă evidențiază relativitatea intrumentelor de manipulare aplicate maselor.
„Drept de viață și moarte” aduce în plus o tentă de roman polițist în același stil unic, adordând într-o manieră mai mult decât interesantă problema uzurpării identității. Cititorul se poate delecta cu aceleași replici inteligente și pline de esență, deseori suficiente pentru a stârni dorința de-a citi neîntrerupt un roman semnat de Nothomb.
Stilul direct și ironic al narațiunii, amestecul de situații aproape imposibile și schimbul savuros de replici anunță încă de la primele rânduri o comedie pe cât de ironică, pe-atât de suprinzătoare și delicioasă.
Suedezul Olaf Sildur este un simplu străin care, într-o zi puțin nefastă pentru protagonistul Baptiste Bordave, se întâmplă să moară în casa francezului la două minute după ce-a sunat la interfon, spunând că are nevoie să dea un telefon. Prăbușit lângă aparat înainte de-a apuca să aibă convorbirea, Olaf sfârșește prin a fi cadavrul unui necunoscut în sufrageria unui om cu care aparent, n-avea nicio legătură.
Ironic sau nu, cu puțin timp înainte, Baptiste se afla într-o conversație la o petrecere în care interlocutorul său își punea problema următoare: ce te faci dacă un invitat moare pe neașteptate la dumneavoastră acasă? După o reacție lipsită de atitudine compătimitoare, francezul își amintește de discuția avută cu prietenul său și hotărăște pentru început să-i urmeze sfatul: de a nu suna ambulanța sau poliția, acțiune ce pare logică deoarece ”de la Kafta încoace, e fapt dovedit: dacă nu ești paranoic, ești vinovat”.
Dar Baptiste nu se mulțumește cu sfaturile amicului său, ci decide să investigheze el însuși și să parcurga, atât cât poate, ultimii pași ai suedezului. Odată urcat în mașina acestuia, Baptiste se aventurează în a deveni Olaf Sildur, determinat să îi ia locul, însă fără a ști ce complicații vor apărea, dat fiind faptul că profesia și trecutul suedezului sunt învaluite în mister.
Amuzantă și inteligentă, spumoasă și incitantă ca șampania savurată de noul Olaf, comedia are un limbaj fluent și lunocos, prinzându-te repede în paginile ei. Soția mai mult decât încântătoare, luxul vilei din Versailles și sofisticatul trai în care se instalează protagonistul vor avea urmări mai puțin aștepate, iar atitudinea noii sale soții îl determină la atitudini care nu fac decât să condimenteze povestea. În ciuda unor situații uneori exagerate și finalul puțin ireal, romanul reunește toate calitățile scriitoarei belgiene care fac fiecare roman să devină un bestseller.
Amélie Nothomb, scriitoare de origine franceză și-a făcut un obicei din a publica în fiecare toamnă, începând cu anul 1992, câte un roman scurt care ajunge de fiecare dată în fruntea listei de bestseller-uri. Printre aceste se numără „Atentat”, o reinterpretare a clasicei povești a Frumoasei și a Bestiei; „Mercur” – unde Nothomb creează o lume în care dragostea apare sub toate formele și miturile ei; „Cosmetica dușmanului”, o scenă dintr-un aeroport unde replicile spumoase și inteligente se află în aprigă luptă cu jocurile psihologice, îmbinate perfect de cele literare, sau „Acid sulfuric” care duce la limite regulile unui reality-show, roman în care manipularea atentă și narațiunea crudă evidențiază relativitatea intrumentelor de manipulare aplicate maselor.
„Drept de viață și moarte” aduce în plus o tentă de roman polițist în același stil unic, adordând într-o manieră mai mult decât interesantă problema uzurpării identității. Cititorul se poate delecta cu aceleași replici inteligente și pline de esență, deseori suficiente pentru a stârni dorința de-a citi neîntrerupt un roman semnat de Nothomb.
Recenzie scrisă de Adriana Sorean