Emma Donoghue – Room
Jack abia a implinit cinci ani, iar mama lui ii pregateste cel mai frumos cadou de pana atunci- evadarea din camera in care au fost inchisi de un psihopat. Aceasta nu intelege ca toate eforturile ei de a transforma incaperea izolata fonic intr-un loc primitor, plin de jucariile cumparate de rapitor, vor imprima in memoria afectiva a lui Jack paradisul securizant in care mama ii apartinea in totalitate. Autenticitatea detaliilor psihologice prin care Emma Donoghue reda nuantele emotionale ale unei copilarii aparte si efortul unei femei de a rezista alienarii prin refugierea in maternitatea fuzionala se regaseste intr-un roman pastrat obsesiv in mintea cititorului. Room a fost nominalizat pentru Man Booker Prize, in 2010.
Emma Donoghue renunta la imaginile terifiante ale abuzului in favoarea descrierii unei realitati filtrate de naivitatea lui Jack. Inca din primele pagini ale romanului, cititorul se lasa atras in relatia dintre mama traumatizata si copilul pentru care viseaza sa isi recastige libertatea. Desi lumea lui se rezuma la spatiul restrans al unei singure incaperi, Jack isi serbeaza toate zilele de nastere, se uita la desene animate si este la curent cu toate schimbarile din istoria artei, asa cum apar in albumele primite duminica, devenita ziua cadourilor aduse de rapitor.
Pentru Jack exista doar mama lui, denumita monosilabic “Ma”. Cand a implinit cinci ani, nu stia inca despre traumele mamei. Barbatul care o vizita aproape in fiecare noapte, in timp ce el era trimis sa doarma intr-un dulap, pana cand acesta pleca, era doar un personaj misterios, la granita dintre fantastic si realitate, asa cum vazuse in desenele animate. Nu intelegea de ce mama lui refuza sa i-l arate, mai ales ca el le aducea toate lucrurile frumoase din camera, pe care Jack le personifica. Covorul, Patura, Usa, Chiuveta si alte obiecte de mobilier au devenit singurii prieteni reali. Totusi, Jack banuia ca “Batranul Nick” (porecla data rapitorului) face parte din categoria personajelor ce-l pot rani daca le vede chipul, asa cum li se intampla si prietenilor din televizor, transformati in piatra sau fugariti de capcaunii furiosi.
Televizorul devine, pentru Jack, singura granita dintre palpabil si ireal. Mama lui era reala, dar oamenii de la televizor nu existau. Uneori, mama ii spunea ca o parte din lucrurile de la televizor sunt si Afara. Jack credea ca Afara sunt multe lucruri care plutesc, dar el nu le poate vedea pe toate. Tot ce poate vedea din Afara se rezuma la dara alba lasata de avioane si la zapada cazuta pe geamul din tavan. Mama a inventat si un joc legat de geamul din tavan. Uneori se urca amandoi pe masa si incep sa tipe cat de tare pot, dar vocea lui Jack nu razbate dincolo de geam. Incaperea este izolata, paradoxal, in mijlocul altor case. Nimeni nu banuieste ca unul dintre vecini a improvizat o temnita in gradina din spatele casei.
In lumea lui Jack, temnita devine o prelungire a grijii materne, asa ca o denumeste Camera (Room). Camera e primitoare si Jack o iubeste. Nu vrea, inca, sa iasa din ea. Camera este opusul lui Afara si este una singura, care este doar a lui, la fel ca mama.
Emma Donoghue renunta la imaginile terifiante ale abuzului in favoarea descrierii unei realitati filtrate de naivitatea lui Jack. Inca din primele pagini ale romanului, cititorul se lasa atras in relatia dintre mama traumatizata si copilul pentru care viseaza sa isi recastige libertatea. Desi lumea lui se rezuma la spatiul restrans al unei singure incaperi, Jack isi serbeaza toate zilele de nastere, se uita la desene animate si este la curent cu toate schimbarile din istoria artei, asa cum apar in albumele primite duminica, devenita ziua cadourilor aduse de rapitor.
Pentru Jack exista doar mama lui, denumita monosilabic “Ma”. Cand a implinit cinci ani, nu stia inca despre traumele mamei. Barbatul care o vizita aproape in fiecare noapte, in timp ce el era trimis sa doarma intr-un dulap, pana cand acesta pleca, era doar un personaj misterios, la granita dintre fantastic si realitate, asa cum vazuse in desenele animate. Nu intelegea de ce mama lui refuza sa i-l arate, mai ales ca el le aducea toate lucrurile frumoase din camera, pe care Jack le personifica. Covorul, Patura, Usa, Chiuveta si alte obiecte de mobilier au devenit singurii prieteni reali. Totusi, Jack banuia ca “Batranul Nick” (porecla data rapitorului) face parte din categoria personajelor ce-l pot rani daca le vede chipul, asa cum li se intampla si prietenilor din televizor, transformati in piatra sau fugariti de capcaunii furiosi.
Televizorul devine, pentru Jack, singura granita dintre palpabil si ireal. Mama lui era reala, dar oamenii de la televizor nu existau. Uneori, mama ii spunea ca o parte din lucrurile de la televizor sunt si Afara. Jack credea ca Afara sunt multe lucruri care plutesc, dar el nu le poate vedea pe toate. Tot ce poate vedea din Afara se rezuma la dara alba lasata de avioane si la zapada cazuta pe geamul din tavan. Mama a inventat si un joc legat de geamul din tavan. Uneori se urca amandoi pe masa si incep sa tipe cat de tare pot, dar vocea lui Jack nu razbate dincolo de geam. Incaperea este izolata, paradoxal, in mijlocul altor case. Nimeni nu banuieste ca unul dintre vecini a improvizat o temnita in gradina din spatele casei.
In lumea lui Jack, temnita devine o prelungire a grijii materne, asa ca o denumeste Camera (Room). Camera e primitoare si Jack o iubeste. Nu vrea, inca, sa iasa din ea. Camera este opusul lui Afara si este una singura, care este doar a lui, la fel ca mama.
Dora is a drawing in TV but she’s my real friend, that’s confusing (…). Superman is just TV. Trees are TV but Plant is real, oh, I forgot to water her (…). Skateboards are TV and so are girls and boys except Ma says they’re actual, how can they be when they’re so flat? (…) Room is real for real, but maybe Outside is too only it’s got a cloak of invisibility on like Prince JackerJack in the story?Jack stia ca in televizor nu se gasesc lucrurile din Camera. Dar Afara navaleste peste Camera cand mama lui Jack ii povesteste despre familia ei si despre ziua in care a fost rapita dintr-un campus universitar. Jack afla ca Afara e mai mare decat Camera. Acolo se va intalni cu toti copiii pe care ii vede la televizor. Intr-o zi, Jack afla ca multe lucruri din televizor exista cu adevarat. Pentru a descoperi cat de frumos este Afara, Jack trebuie sa se pregateasca de Marea Evadare, cel mai palpitant joc inventat de mama lui. Lumea se rastoarna cand mama ii spune ca doar Afara e real, iar ei nu pot exista atata timp cat sunt tinuti in Camera.
Room is not on any map (…) We’re like people in a book, and he won’t let anybody else read it.Astfel, Jack descopera minciuna. Mama lui l-a mintit, iar minciuna inseamna abandon. Poate asa l-a mintit si cand i-a spus ca vor fi mereu impreuna, chiar si Afara. Dupa ce va scapa din temnita, Jack isi va lua adio de la Camera si va incepe sa doarma singur. Va pastra, totusi, covorul al carui miros ii aminteste de Camera si de relatia fuzionala cu mama. Cand ajunge Afara, mama le va face loc celorlalti, iar Jack va incerca sa puna cap la cap toate intamplarile din noua lui viata.
Also everywhere I’m looking at kids, adults mostly don’t seem to like them, not even the parents do. They call the kids gorgeous and so cute, they make the kids do the thing all over again so they can take a photo, but they don’t want to actually play with them, they’d rather drink coffe talking to other adults. Sometimes there’s a small kid crying and the Ma of it doesn’t even hear.Emma Donoghue incearca sa redea cuvintele si emotiile unui copil pentru care imaginatia, jocul si atasamentul raman singurele modalitati de a rezista in fata unui abuz. [Recenzie publicată pe Town Portal și scrisă de Adriana Gionea.]