Au trecut zilele în care personajele feminine erau nevoite să întruchipeze idealul angelic victorian: eroine diafane, imaculate, devotate, harnice, sensibile, smerite, a căror existență era constant judecată în relația față de bărbați (mame, fiice, soții). Un portret iluzoriu care ignora nevoile femeilor în carne și oase. Personajele feminine actuale au în sfârșit voie să aibă defecte, vocabular îndoielnic, dorințe "interzise", voință de fier. E problema bărbaților dacă asta îi face să se simtă (fals) amenințați. Iar datoria femeii este doar față de ea însăși, în niciun caz față de un model de feminitate aranjat de alții pentru ea. Am adunat aici 10 personaje feminine cărora puțin le pasă ce crede lumea despre ele, atâta timp cât trăiesc pentru valori în care cred cu pasiune. Jane Eyre în romanul cu același nume, de Charlotte Bronte. Jane nu este dispusă să facă niciun fel de compromis. Își urmează inima și îi spune da domnului Rochester deși în rolul ei de guvernantă săracă are un statut social inferior care va provoca bârfa doamnelor de bine. Îl refuză pe St. John Rivers pentru că nu-l iubește, deși căsătoria i-ar oferi siguranță și respectabilitate. Dar Jane este deja respectabilă în proprii săi ochi și nu o interesează validarea masculină sau socială. Katniss Everdeen în The Hunger Games, de Suzanne Collins. Katniss n-are nevoie de salvare, se descurcă foarte bine și singură. Dar mai ales este capabilă să îngenuncheze un întreg imperiu al răului. Asta în timp ce frânge inimi în stânga și dreapta, își protejează familia precum o leoaică și este la fel de frumoasă în costumele elegante croite de Lenny Kravitz Cinna, ca și în echipamentul de luptă. Alma Whittaker în The Signature of All Things, de Elizabeth Gilbert. Alma este un personaj feminin aparte. Crescută de părinți autoritari și rigizi, își construiește încet dar sigur o carieră discretă în botanică - un domeniu controlat la vremea respectivă exclusiv de bărbați. În același timp călătorește continente în căutarea iubirii și a adevărului. Un voiaj inițiatic, plin de pericole, exotism și pasiune. Hermione Granger în Harry Potter, de J.K. Rowling. Hermione începe ca o micuță tocilară puțin nesuferită, ca mai apoi să se transforme într-o tânără stăpână pe sine. Are răspuns la cele mai complicate probleme de magie, nu se dă în lături de la acțiune, și cred că știm cu toții că fără ea Ron sau Harry ar fi pierit de mult. Anne Boleyn în Wolf Hall, de Hilary Mantel. Într-o vreme în care femeile sunt ținute bine în frâu de familie și societate, Anne are îndrăzneala să lupte fățiș pentru putere. Îl seduce pe regele Angliei, își îngenunchează inamicii, își terorizează doamnele de companie și este întruchiparea expresiei un pumn de fier într-o mănușă de catifea. Iar asta îi pecetluiește într-un final destinul. Amy Dunne în Gone Girl, de Gillian Flynn. Ca și Anne B., Amy are o latură malefică de netăgăduit. Sătulă să facă frumos ca să placă bărbaților în căutarea femeii perfecte (frumoasă și înțelegătoare, sexy și de gașcă, gospodină și seducătoare), răbufnește și își dă arama pe față. Provoacă haos pe oriunde trece și lasă în urmă distrugere și moarte. Dar există momente în care chiar o înțelegi, măcar un pic... Aelin Ashryver Galathynius aka Celaena Sardothien în Throne of Glass, de Sarah J. Mass. Celaena este cel mai de temut asasin din Adarlan. Supraviețuiește timp de un an în minele de sare din Endovier, unde majoritatea prizonierilor nu trec de prima lună. Este o luptătoare iscusită, un detectiv sclipitor și o frumusețe lunară și delicată, în contrast cu puterea fizică și interioară. Lisbeth Salander în Trilogia Millennium, de Stieg Larsson. O supraviețuitoare a abuzului domestic și sexual, Lisbeth este unul dintre cei mai buni hackeri din lume. Se aruncă în lupta pentru dreptate, indiferentă la consecințele personale, pentru că binele și adevărul sunt mai presus de propria siguranță. Iar combinația de inteligență sclipitoare, look punk și curaj maxim o face explozivă. Liesel Meminger în The Book Thief, de Markus Zusak. Liesel, cea mai tânără dintre eroinele noastre, își găsește puterea în cărțile pe care le șterpelește cu șiretenie, în prietenie și în iubirea pură. Reușește să-și mențină inocența, curiozitatea și generozitatea în ciuda ororilor care au loc în jurul ei (povestea lui Liesel are loc în Germania nazistă). E un personaj înduioșător, dar în același timp ghidat de o putere matură. Margo Roth Spiegelman în Paper Towns, de John Green. Margo are un plan de răzbunare și pentru asta se folosește de Q, fostul ei amic din copilărie. Ținta răzbunării sunt falșii prieteni și inamicii declarați, iar Margo și Q le joacă feste care mai de care. Toate se întâmplă într-o singură noapte, după care Margo dispare fără urmă, iar Q și prietenii încep o căutare febrilă. Ce s-a întâmplat, ce se petrece in capul lui Margo, ce demoni o bântuie și nu cumva a pornit pe un drum fără întoarcere? Cum era vorba cântecului? Fetele bune ajung în rai, fetele rele ajung unde vor.