Harta și teritoriul
Autorul al romanelor Particulele Elementare și Platforma, Michel Houellebecq oferă cititorului o nouă viziune asupra lumii prin intermediul romanului Harta și Teritoriul, distins cu Premiul Goncourt în 2010. Complexitatea romanului indică maturitatea creativă a autorului, prin care acesta ilustrează caracterul societății vechiului continent european. Houellebecq materializează îmbătrânirea și moartea unei generații, descrie traiul unui artist detașat de comunitate, dar totuși capabil de a crea și de a transpune în propriul univers.
Jed Martin este un pictor și fotograf, care își duce existența în apartamentul său din Paris. Un singuratic ce rătăcește prin lume și nu are nevoie de abundența vieții sociale, până nu o cunoaște pe Olga, care îi descoperă talentul. Frumoasa rusoaică îl introduce în cercurile pariziene unde arta se împletește cu afacerile. În acest fel ceea ce pentru Jed însemna doar pasiune și dorința de a fotografia hărți și teritorii ale Franței se transformă într-un produs artistic consumabil, sprijinit de magnatul Michelin. Arta contemporană pe care o crează Jed are un caracter profund comercial, datorită căruia devine milionar. Totuși această direcție a lucrărilor sale nu îl mai satisface, iar el hotărăște să dedice următorul ciclu de lucrări meseriilor omului.
Realizând mai multe tablouri, ajunge la dorința de a-l ilustra pe Houellebecq. Astfel, autorul intră în acțiunea romanului și începe partea autobiografică. Houellebecq - scriitorul este și mai rupt de realitate decât Jeff, el evită contactul cu cei din jur și respiră un aer melancolic, de care pare a fi mulțumit. Între aceștia se creează o legătură specială, iar Jeff încearcă să îl cunoască pentru a putea reda prin intermediul picturii sale adevărata esență a autorului. După realizarea tabloului, relația dintre cei doi se rupe, până în momentul în care Jeff este contactat de poliția pariziană pentru a le povesti despre excentricul mizantrop Houellebecq.
Romanul utilizează elemente ale detectivului pentru a maximiza efectul întâmplărilor și pentru a stârni curiozitatea cititorului. Totuși, autorul își păstrează autenticitatea, este critic și ironic față de elita intelectuală și lumea artei, personajele reale se transformă în personaje fictive, asftel că întâlnim nume ca Beigbeder sau Koons în roman.
Autorul subliniază simțul acut al inevitabilității trecerii vieții și singurătății, într-o Europă modernă cu hipermarket-uri și centre de eutanasie accesibile tuturor, unde tatăl și fiul se refugiază prin intermediul propriilor decizii de tot ceea ce presupune relații și deschidere emoțională.
Recenzie scrisă de Patricia Condrova