Apariţia din 2008 la Polirom a autoarei belgiene sparge puţin tiparul, abătându-se de la stilul ce-a consacrat-o. „În necunoştinţă de cauză”, romanul de 288 de pagini tradus de Maria Zârna, este de fapt o proză diaristică. Având titlul original „Ni d’Eve, ni d’Adam”, cartea este scrisă la persoana I. Scriitorul-narator este mai seren şi mai cald, gradul de aproprierea a lui Amelie faţă de ea însăşi şi de cititorii săi fiind, evident, mai mare.

Ceea ce-i va surprinde pe cititori va fi prezenţa scăzută a ironiei, a tehnicii turbionare şi distopice - elemente cu care Nothomb i-a obişnuit prea bine. Construcţia acestui roman lasă undeva în spatele cortinei acest elemente caracteristice, făcând loc notei personale,dar  puternice în acelaşi timp.

Într-o oarecare măsură, „În necunoştinţă de cauză”, este completarea cărţii „Uimire şi cutremur”, dar oferă o viziune diferită. Amelie cea din perioada 1989-19991 decoperă o lume fascinantă, unde eul narativ o domină şi o împinge către aprofundarea sentimentelor, a trăirilor. Prin noua optică a autoarei ne sunt prezentate cele două trăiri majore ale sale: prima este Ţara Sorelui-Răsare (Tokyo, tradiţiile, oamenii şi arta gastronomică locală), iar a doua, idila sa cu tânărul Rinri. În Tokyo se conturează cele două poveşti de dragoste, diferite ca natură; însă în acelaţi timp ambele converg către aflarea drumului propriu - dorinţa pentru scris prinde viaţă în acea perioadă.

Amelie începe să dea meditaţii de limba franceză, crezând că acesta este cel mai bun mod de a învăţa japoneza. Primul student care o sună în aceeaşi zi în care afişul a fost pus se numeşte Rinri. Tânărul cu situaţie financiară foarte bună şi naturaleţe debordantă reuşeşte s-o impresioneze pe Amelie.

Prietenia dintre cei doi se transformă rapid într-o idilă. Însă ceea ce simte pentru el este o un fel de pseudo-iubire, pentru care Nothomb foloseşte termenul , „koi”, nu dragoste adevărată (cel puţin nu  în sensul tradiţional) – „Ceea ce simţeam pentru băiatul acesta nu are nume în franceza modernă, pe când în japoneză există koi. În franceza clasică, koi se poate traduce prin gust. Aveam gust pentru el. El era kobitio al meu, cel cu care împărtăşeam acest koi: compania sa era pe gustul meu”. Însă lucrurile vor lua o întorsătură neplăcută pentru tânărul japonez - în scurt timp Amelie îşi va dori eliberare şi libertate deplină.

„În necunoştinţă de cauză” este o carte uşor lizibilă, la fel care restul romanelor semnate de autoarea belgiană. Lipsa umorului, ironiei şi replicilor spumoase cu care Nothomb ne-a obişnuit, fac din acest roman o tentativă de autobiografie, unde garda este coborâtă şi cititorul devine oarecum intrus, dar unul căruia i s-a dat voie să vadă ceea ce până atunci i-a fost ascuns.

Recenzie scrisă de Adriana Sorean