INGERI DE STICLA

Sub genericul „Ut pictura poesis” – Dialogul artelor, Şcoala Generală nr.2 Braşov şi Şcoala Generală nr.27 Braşov organizează expoziţia pentru copii „Îngeri de sticlă”, expoziţie de icoane ce va fi deschisă la librăria „Okian”. Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, 28 noiembrie, ora 12, la sediul librăriei „Okian” din strada Mureşenilor nr.1, Braşov. Evenimentul va fi urmat de un scurt teatru experimental. Lucrările de pictură exprimă universul magic al unor personaje biblice, dar şi inefabilul copilăriei. Prin acest proiect şcolar se urmăreşte sensibilizarea elevilor şi atragerea lor către valorile esteticului în artă.