Patru titluri de Jane Austen
Nu putem încheia luna femeii fără să recunoaștem cât de lipsite de substanță ne-ar fi zilele și nopțile dacă n-ar exista ele. Ele: mamele, fiicele, soțiile, surorile, colegele și prietenele noastre - ele, puternice, dar vulnerabile și naive, inteligente, zâmbitoare, descurcărețe, mereu acolo, pregătite cu o vorbă bună și o mângâiere, ele, cele care ne dau viață, cele alături de care creștem, trăim și îmbătrânim. Tocmai de aceea, dedicăm topul de lecturi al săptămânii unei femei care nu doar că a avut ceva de spus, dar a lăsat în urma sa o comoară de zâmbete și tristeți, o comoară care se împarte și astăzi cititorilor săi, fără să pară a avea un sfârșit.
# Un roman de căpătâi în care Jane Austen conturează magistral personaje complexe (începând cu eroina, căreia îi atribuie evidente trăsături autoportretistice) dar și intrigi, relații și contexte pline de nuanțe diferite, reușind astfel să aducă cititorul în mijlocul evenimentelor, intrgându-l și provocându-l, inevitabil, la reflecție.
# O Jane Austen diferită față de cea pe care o cunoaștem cu toții, o perspectivă asupra autoarei tinere care jonglează cu ironia și comicul, demolând dintr-o singură lovitură convențiile și tiparele unei societăți care condamnă, un roman epistolar savuros care creionează tipuri umane pentru care iubirea nu reprezintă decât o altă cerință a vieții sociale, o capodoperă ironizantă, încă atât de actuală.
# Legături de familie, personalități contradictorii, conformism, suferință, dragoste și drumuri încurcate se îmbină cu eleganță și emotivitate într-o carte plină, pe de o parte, de sensibilitate și, pe de altă parte, de răsturnări de situație neașteptate.
# În fine, o carte cumva atipică, un buchet în care se strâng scrisori de tot felul în lecții de viață care derulează, rând după rând, un film în care ne regăsim de prea multe ori.
Patru titluri alese tocmai pentru abordările diferite ale aceleiași scriitoare, patru perspective, pe de diferite, pe atât de complexe și provocatoare, patru cărți scrise cu sufletul de o femeie în toată puterea cuvântului. Nu vă întebăm dacă ați citit vreo carte scrisă de Jane Austen, ci vrem să știm direct: care v-a rămas cel mai aproape de suflet? :)