Lista specială a lui John Green

Vorbim săptămâna aceasta despre unul dintre cei mai îndrăgiți autori ai zilelor noastre – un scriitor pe cât de tânăr, pe atât de cunoscut și apreciat în întreaga lume: John Green și ale sale romane aflate pe listele noastre speciale cu 20% reducere: #1 Romanul de debut care i-a adus autorului său premiul Printz Award la data apariției și, mai mult decât atât, a rămas până astăzi un bestseller greu de egalat: o poveste captivantă, amuzantă, dar profundă, plină de viață și...ruptă din viață, povestea unui om cu o viață banală, care își schimbă radical modul de a privi lumea și valorile, după întâlnirea cu femeia care îi fură inima. #2 Un roman plin de suspans și aparențe înșelătoare. O dispariție presărată cu indicii neprevăzute, al cărei mister se adâncește tot mai mult cu fiecare pas. #3 Povestea unui tânăr de 17 ani, un „copil-minune” complicat, părăsit pentru a nouăsprezecea oară de o anume Katherine – de fiecare dată – alta, în jurul căreia se conturează o idee care ne pune, involuntar, pe gânduri: cât de important este să lași ceva în urmă. #4 Poate cel mai ambițios și emoționant titlu al autorului, de până acum – un roman ce îmbină natural secvențe emoționante, amuzante, tragice sau vesele din viața lui Hazel, o tânără de 16 ani bolnavă de cancer. #5 Doi adolescenți care poartă același nume, dar vin din lumi total diferite se întâlnesc întâmplător – de aici începe aventura vieții lor, aventură povestită în mod inedit pe două voci, de John Green și de David Levithan, într-o colaborare cu un succes răsunător. Voi ați citit vreunul dintre titluri? Așteptăm păreri, idei, sugestii...de reclamații sperăm să nu fie cazul. :)