Uneori mi-l imaginez plimbându-se pe strada Universității. Stând la povești alături de oamenii frumoși din Cluj și alături de ochii vremii care-l priveau cu admirație. De multe ori mi se pare că-l aud. Că-i aproape de mine. Și-apoi îmi aduc aminte că de fapt vocea vine dintr-o boxă sau din căștile din ureche. Nu-mi place când își citește propriile poezii. Trebuia să le scrie și-atât, să ne lase pe noi să le dăm voce. În schimb îmi place să le aud citite de către Oana Pellea. Îi păstrez cd-ul în în sertar și dozez piesele (poeziile) cu atenție. Prea puține și prea valoroase ca să le irosesc. Astăzi am citit pe undeva că Editura Archipelago Books (New York) a anunțat publicarea unei noi colecții de poezii de Nichita Stănescu traduse de către Sean Cotter. Cartea poate fi cumpărată începând de astăzi și o găsiți chiar și pe Okian. ❝ Winner of the Herder Prize, Nichita Stănescu was one of Romania's most celebrated contemporary poets. This dazzling collection of his poems—the most extensive collection of his work to date—reveals a world in which heavenly and mysterious forces converse with the everyday and earthbound, where love and passion and a quest for truth are central, and urgent questions flow. His startling images stretch the boundaries of thought. His poems, at once surreal and corporeal, lead us into new metaphysical and linguistic terrain. ❞ E semn că trăirile lui Nichita depășesc granițele din ce în ce mai mult. E semn că mai avem timp de poezie și de lucruri frumoase. Semn că trebuie să ducem cât mai multe volume departe de casă și să fim din ce în ce mai mult o voce pentru ai noștri. O voce pentru Nichita. Așa-i?

librarul