Noi am plecat în vacanță! Pe hârtie...
Știm că e abia jumătatea lui mai, dar nu MAI AVEM RĂBDARE! Vrem în vacanță! Cum însă va mai dura, ne consolăm cu câteva escapade printre paginile cărților.
SALUTĂRI DIN ITALIA!
A Room with a View, de E.M. Forster
Lucy Honeychurch împreună cu o mătușă trecută de a doua tinerețe poposesc în Florența. Ajunse la pensiune sunt consternate să afle că, deși au rezervat o cameră cu vedere spre râu, cererea le-a fost ignorată. În ajutorul lor sare o pereche de turiști britanici, Dl. Emerson și fiul său George - care, pe fundalul bucolic romantic al Toscanei se îndrăgostește fără speranța de Miss Lucy. Lucrurile se complică când sejurul ia sfârșit și cu toții revin în Anglia cea ploioasă și conservatoare.
The Wings of the Dove, de Henry James
Veneția este locul unde Millie Theale, o americancă foarte bogată, vine în căutarea unui climat blând care speră s-o vindece de o boală gravă - o vacanță terapeutică. Este urmată la scurt timp de doi prieteni pe care Millie și i-a făcut în neguroasa Londră: Kate Croy și Merton Densher. Kate depinde financiar de o mătușă care are planuri de căsătorie nobile. Merton este un intelectual socialist fără un sfanț în buzunar. Cei doi sunt logodiți, însă pe ascuns. Fără să spună niciodată lucrurilor pe nume, cu subtilitate, diplomație și șantaj emoțional, Kate îl determină pe Merton să-i facă o curte asiduă lui Millie, în speranța că boala ei gravă este totodată și terminală. Sub soarele venețian, printre clădiri istorice și canale sau în vila somptuoasă a lui Millie, cei trei se învârt unul în jurul celuilalt până când ceva, într-un final, cedează.
Eat, Pray, Love, de Elizabeth Gilbert
După un divorț urât și o relație ratată, autoarea hotărăște că este cazul să-și lingă rănile într-un periplu prin Europa și Asia - pe banii editurii care așteaptă o carte după așa un pelerinaj de regăsire. De ne-am putea rezolva cu toții problemele în stilul ăsta! Prima oprire Roma, unde mânâncă și nu se îngrașă; a două India, unde se roagă într-un ashram și cade la pace cu fostul soț prin intermediul unei viziuni; și a treia Bali unde se înamorezează de un brazilian chipeș. Cireașa de pe tort: este o carte de non-ficțiune, s-a întâmplat de adevăratelea!
The Portrait of a Lady, de Henry James
Isabel Archer părăsește lumea nouă pentru cea veche. Ajunge mai întâi în Anglia, unde se trezește cu ditamai moștenirea și refuză două propuneri de căsătorie - una dintre ele din partea unui bărbat pentru care are sentimente - dornică fiind să-și păstreze independența. După tot acest tumult, hotărăște să plece într-o vacanță in Italia. La Florența, Isabel îl întâlnește pe Gilbert Osmond. Cu farmecul său reptilian și prin intermediul manipulărilor dnei Merle, o prietenă comună, Isabel se căsătorește cu Osmond. Și de aici totul se duce pe apa sâmbetei. Noi dăm vina și pe peisajul italian care sucește mințile și inimile.
The Talented Mr. Ripley, de Patricia Highsmith
Tineri, frumoși, îndrăgostiți, bogați și bronzați, Dickie și Marge își petrec viața pe coasta italiană. Traiul lor hedonist este întrerupt de Tom Ripley, trimis de tatăl lui Dickie să-i readucă fiul la un trai productiv. În curând însă cei trei se bucură împreună de acest dolce far niente perpetuu. Asta până când obsesia lui Ripley pentru Dickie începe să iasă încet încet la iveală…
SALUTĂRI DIN FRANȚA!
A Good Year, de Peter Mayle
Înglodat în datorii și sătul de viața de finanțist în The City of London, Max este bucuros să afle că unchiul său i-a lăsat moștenire un conac în Provence. Ajuns la fața locului, conacul are un șarm aparte, dar și nevoie de multe reparații. Proiectul însă îi surâde și Max se apucă de treabă cu entuziasm. Obstacole, rude și încurcături romantice nu întârzie să apară. După ce o citiți o să vreți cu orice preț să savurați un pahar de vino, niște brânză mirositoare și ceva struguri cărnoși.
SALUTĂRI DIN GRECIA!
My Family and Other Animals, de Gerald Durrell
Ne oprim și prin Grecia, de această dată în Corfu, unde autorul a petrecut cinci ani fericiți, împreună cu familia sa excentrică, varii animale mai mult sau mai puțin periculoase, și niște greci foarte prietenoși, binevoitori și doar un pic ciudați. O poveste caldă și plăcută, ca o după-amiază la o tavernă pe malul Adriatic.
SALUTĂRI DIN SPANIA!
The Vacationers, de Emma Straub
De această dată suntem turiști în Mallorca împreună cu o familie de newyorkezi haotici. Pe fundalul exotic Mediteraneean, la pisicină sau la cockeiluri cu umbreluțe, familia Post încearcă să-și regăsească echilibrul. Însă, spre amuzamentul cititorilor, eforturile lor eșuează lamentabil. Poate totuși soarele spaniol se va dovedi până la final victorios în lupta cu tensiunile de familie.
SALUTĂRI DIN MAREA BRITANIE!
Outlander, de Diana Gabaldon
Al Doilea Război Mondial s-a încheiat, iar Claire și Frank au în sfârșit ocazia să-și petreacă luna de miere. Aleg Inverness, Scoția, un loc magic, cu un peisaj sălbatic, gotic, periculos și romantic. Totul decurge conform planului până când Claire, într-o plimbare singuratică, ajunge la un cerc de monoliți - în stilul Stonehenge, dar mai mic. Moment în care tot universul ei este dat peste cap și Claire se trezește aruncată în timp, pe vremea Rebeliunii Scoțiene. Urmează o aventură fabuloasă și o poveste de dragoste încurcată - cu atât mai mult cu cât Claire are deja un soț, într-o altă dimensiune temporală.
Austenland, de Shannon Hale
Cum ar fi să chiar existe un parc de distracții unde pentru o sumă (considerabilă) câteva doamne își pot îndeplini fantezia: să trăiască timp de o săptămână ca într-un roman de Austen. În rochii empire, fără telefoane (decât pe ascuns), într-un conac tipic englezesc, cu gentlemani (actori angajați) care de abia așteaptă să le scoată la plimbare, să le invite la dans, să le trimită misivie romantice. Aici ajunge Jane, eroina noastră, după ce o mătușă vârstnică îi face cadou o astfel de vacanță, sătulă să o tot vadă căutând în zadar după Mr. Darcy prin Manhattan.
Oau! Am fost prin Italia, Franța, Spania, Anglia: n-am cheltuit niciun ban, nu am făcut indigestie, n-am pierdut niciun mijloc de transport, și acum nici măcar nu trebuie să ne desfacem bagajele. Super vacanță! Unde să mergem în continuare? Ce ne recomandați?