Pe tărâmul Game of Thrones

Serialul de televiziune Game of Thrones , bazat pe cărțile lui R. R. Martin, A song of Ice and Fire a revenit în weekend pe micile ecrane cu cel de-al treilea sezon. Primul episod, difuzat duminică în SUA  a reușit să depășească atât așteptările, cât mai cu seamă numeroase recorduri de audiență (6,7 milioane de telespectatori, dacă se ține seama și de cei care au urmărit episodul în reluare), alegându-se totodată cu titlul de „cel mai piratat episod din istorie”, cu nu mai puțin de 1 milion de descărcări într-un interval de 24 de ore. Cel puțin la fel de interesantă pentru fanii seriei a fost însă și aplicația lansată de HBO, postul care produce ”Game of Thrones”, aplicație care permite utilizatorilor să-și creeze propriul blazon – pentru cei care nu știu despre ce vorbim, atât în serial, cât și în cărți, fiecare dintre marile familii (Case) are un blazon cu un motto și o stemă reprezentativă. Join the Realm a strâns până acum aproape 9 milioane de utilizatori și vine cu avertizarea de a fi addictive. Noi suntem curioși dacă este într-adevăr așa, dar între timp așteptăm să ne spuneți și voi dacă ați încercat aplicația și să ne arătați ce v-a ieșit. :)