Volumul face parte dintr-o serie de mai multe lucrări, grupate în seria "The Making of Europe" coordonată de către istoricul francez Jacques Le Goff. Lucrările sunt publicate în 5 limbi, de către cele 5 edituri partenere în cadrul acestui proiect, și anume: Wiley-Blackwell în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, Beck în Germania, Critica în Spania, Laterza în Italia și Le Seuil în Franta. In cadrul acestei serii se tratează chestiuni privind omul, alimentația, familia, femeia, științele sau curentele europene. Alte titluri ale acestei serii sunt: Leonardo Benevolo - The European City, Massimo Montanari - The Culture of Food, Gisela Bock - Women in European History, Jacques Le Goff - The Birth of Europe: 400-1500, Paolo Rossi - The Birth of Modern Science sau Hagen Schulze - States, Nations and Nationalism: From the Middle Ages to the Present. Lucrarea de față, The European Renaissance: Centres and Peripheries, îi aparține lui Peter Burke, un istoric britanic, actualmente profesor de istorie culturală la universitatea Cambridege și membru în consiliul academic al Emmanuel College. Este specializat în istorie europeană din perioda modernă timpurie, pe domenii sociale, culturale și de viață cotidiană. Printre titlurile publicate de el, se numără și The Fabrication of Louis XIV, Languages and Communities in Early Modern Europe și The Italian Renaissance: Culture and Society in Italy. Peter Burke oferă o abordare deloc tipică a problematicii Renașterii. El nu pune accentul pe studiul Renașterii ca fenomen tipic italian, nu apelează la înșiruirea de nume celebre ale perioadei respective, nu urmărește doar segmentul artistic în care s-a manifestat curentul renascentist. Dupa cum el însuși afirmă, Burke a încercat o prezentare sintetică și generală a întregului fenomen care a fost Renașterea, cuprinzând desigur și Umanismul, cu toate implicațiile și în toate sectoarele sale. Tema centrală a cărții este reprezentată de entuziasmul pentru Antichitate, manifestat de către oamenii Renașterii; receptarea, reluarea și transformarea, realizată de către trecerea prin anumite filtre, a tradiției clasice, fie că este vorba de literatură, fie de arhitectură, sculptură sau filosofie. Cartea este structurată în mod cronologic, fiind astfel împărțită în trei mari etape: Renașterea timpurie, Marea Renaștere (1490-1530) și Renașterea târzie. Scopul principal al lui Burke este demonstrarea faptului că Renașterea a reprezentat un proces european activ, care a angrenat mai multe state, într-o perpetuă coexistență și interacțiune, care nu a privit doar Europa Occidentală, ci și pe cea Centrală. De asemenea, el nu contenește în a menționa importanța deținută de influențele orientale (bizantine/islamice) în dezvoltarea particularităților și spiritului renascentist. Un capitol important al lucrării este reprezentat de acela al difuzării și receptării valorilor Renașterii dinspre centru înspre periferii, prin intermediul indivizilor și al cărților/textelor/ideilor (un important vehicul pentru transmiterea ideilor fiind tiparul). Burke identifică câțiva poli importanți, în ceea ce privește populațiile care au avut o semnificație deosebită în conturarea și difuzarea spiritului renascentist: grecii, italienii, germanii și locuitorii țărilor baltice; prin care identifică încă o dată caracterul european și colectiv al acestui fenomen, bazat în primul rând pe influențe/absorbție și schimburi culturale, prin intermediul unor diferite canale, rețele și grupuri de indivizi. Lucrarea oferă o imagine de ansablu asupra fenomenului, trecând de la Florența - centrul Renașterii, la Roma, Veneția, Marea Britanie, Portugalia, Germania și Țările de Jos, Croația și Ungaria. Fascinantul periplu prin Europa acelor timpuri îi surprinde pe Boccaccio, Petrarca, Giotto, Coluccio Salutati, Botticelli, Masaccio, Lorenzo Valla, Leonardo da Vinci, Jan van Eyck, Jean Fouquet, Matia Corvinul, Machiavelli, Michelangelo, Erasmus din Rotterdam, ș.a.m.d. De asemenea, domeniile de investigație sunt deosebit de diverse: literatură, teologie, pictură, arhitectură, viață cotidiană. Pentru a evita subiectivismul și atitudinile părtinitoare, Burke recurge cât de des posibil la texte originale și la mărturii din epocă, care întregesc monologul istoricului. De asemenea, lucrarea abundă în studii de caz, ale unor indivizi, grupuri sau texte, alese într-un mod selectiv, lucru impus de către caracterul generalist al lucrării. Se poate observa o netă preponderență a studiilor privind zonele periferice, lucru necesar dealtfel, ținând cont de faptul că majoritatea lucrărilor despre Renaștere, se limitează la spațiul Italiei sau cel mult la cel al Europei Centrale. Scris de : Laura Racz