Planul infinit

Mergeau pe drumurile din Vest fără grabă şi fără o ţintă anume, schimbând traseul după un impuls de moment, după semnul premonitoriu al unui stol de păsări, lăsându-se tentaţi de un nume necunoscut.” – propoziţia ce deschide romanul lui Isabel Allende ne introduce nu doar în saga familiei Reeves, ci şi în aventura tumultoasă şi hoinară a acestei scriituri apărute sub egida Humanitas, 2010, în traducerea Corneliei Rădulescu. Publicată original în 1991, „Planul infinit” este prima carte a scriitoarei de origine chiliană, apărută după mutarea ei în Statele Unite. Deşi cartea a fost scrisă în spaniolă, povestea ei este amplasată în California şi urmăreşte viaţa unui anume Gregory Reeves, fiul artistului călător şi „doctor într-ale Ştiinţelor Divine”, care predică propria teorie despre Planul Infinit.

Allende foloseşte trăirile şi experienţele personajului său pentru a analiza factorii care au modelat istoria socială a Statelor Unite în deceniile de după Al Doilea Război Mondial. Autoarea îşi îndreptă atenţia în special pe cultura latină în California, în cadrul căreia  protagonistul nostru ajunge la maturitate. După cum bine ne dăm seama din primele rânduri ale romanului, tânărul Gregory Reeves şi familia sa duc o viaţă nomadă. Tatăl acestuia, Charles, este un propovăduitor împătimit al doctrinei spirituale pe care el o numeşte Planul Infinit. Când cel mai vârstnic membru se îmbolnăveşte, familia se vede nevoită să se stabilească în Los Angeles. Gregory creşte experimentând viaţa ca un membru al unei grup minoritar din comunitate. Cel mai apropiat prieten pe care reuşeşte să şi-l facă este Carmen Morales, o tănără a cărei familie ajunge să-l considere fiu de suflet. După liceu, Gregory pleacă la colegiu la Berkeley, în timp ce Carmen rămâne în cartier până în momentul în care o sarcină nedorită şi un avort care o aduce aproape de moarte fac din ea o proscrisă. Autoarea îşi mănuieşte cu atenţie, compasiune şi sinceritate personajele. În timp ce explorează urâtul (în psihologie, în acţiuni sau personaje), tandreţea pe care Allende o manifestă pentru creaţiile sale este constantă de la primele pagini, până la ultimele dialoguri. Simţim compasiune pentru Gregory-tânărul, când în prima zi de şcoală îşi udă pantalonii, la fel cum simţim milă pentru Gregory-bărbatul, când fosta soţie hotărăşte să-şi abandoneze fiul, lăsându-l cu copil şi cu o firmă eşuata de avocatură. Scriitoarea reuşeşte să arate că-i pasă de personajele sale, dar nu le scuteşte de responsabilităţile acţiunilor acestora. Arată cauza şi consecinţele, într-un mod în care nu crează victime. Allende se foloseşte de unele aspecte ale stilului literar specific Americii Latine, cunoscut sub numele de realism magic, dând un realism sporit poveştii, care amestecă evenimentele posibile cu cele pe care cititorul le-ar considera a fi puţin mai exagerate. Ce rezultă din aceste 344 de pagini? O poveste plină de personaje speciale, memorabile, poveste care aduce o nouă perspectivă istoriei şi culturii de după Al Doilea Război Mondial. Deşi uneori intriga sau naraţiunea sunt mai puţin solide în construcţie, „Planul Infinit” oferă viziuni valoroase atât în ceea ce priveşte modelarea Americii moderne, cât şi în fricile sau dorinţele care influenţează alegerile unei persoane.

recenzie scrisă de Adriana Sorean