Prizonieri în Nicăieri
Când am citit prima dată sinopsisul acestei cărți am știut că trebuie neapărat să parcurg întreaga poveste. Aceasta pornește de la o idee care e imposibil să nu te intrige, să nu te facă din prima secundă curios să afli toate detaliile unui astfel de scenariu. 100 de adolescenți sunt închiși într-o închisoare secretă, de maximă siguranță. Se spune că toți sunt criminali. Dar nici unul dintre ei nu își amintește să fi comis vreo crimă.
Deși am terminat cartea de zile bune, sunt în continuare destul de indecisă cu privire la sentimentele pe care le am față de ea. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, însă faptul că autorul s-a abătut atât de mult de la structura normală a unui astfel de thriller m-a făcut să fiu într-o oarecare măsură nehotărâtă. Mă refer la faptul că în mod obișnuit, o primă carte dintr-o serie trebuie să ofere și anumite explicații privind existența conflictului, trebuie să aducă o motivație pentru prezența intrigii. Iar Nowhere nu face asta.
La finalul volumului ești aproape la fel de neștiutor cum erai și la început. Da, aflăm că există o conspirație la nivel național, aflăm că plasarea a zeci de adolescenți într-o închisoare secretă nu este întâmplătoare, însă autorul nu clarifica aproape deloc răspunsul la întrebarea „De ce?”. De ce se întâmplă asta, de ce sunt aleși numai anumiți adolescenți și cum va influența capturarea lor soarta întregii țări? Mai mult, pe parcursul cărții se adaugă tot mai multe întrebări fără răspuns, se completează șirul de necunoscute, iar misterul sporește continuu, fără a fi absolut deloc diminuat în final. Un anumit sentiment de neclaritate planează și asupra personajelor principale. În ciuda faptului că portretele lor sunt creionate destul de detaliat, ai senzația că nu ajungi de fapt să le cunoști deloc în profunzime. Se păstrează o imagine destul de superficială a lor, sunt oferite doar idei sau replici care nu dezvăluie modul în care acestea gândesc, iar faptele lor nu îți divulgă parcă nici un fragment al personalității lor reale.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este modul în care autorul reușește să portretizeze câteva personaje care în mod normal ar trebui să fie percepute ca fiind negative. Este vorba despre gardienii închisorii care nu au nici ei idee asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat. Tot ceea ce știu este că sunt puși să păzească o închisoare în care sunt închiși adolescenți periculoși ce își neagă vinovăția. Evident, cel mai des gardienii apar în rol de antagoniști, însă autorul oferă uneori niște imagini fulgerătoare care contrastează cu acest tablou. Îi umanizează, le completează portretele cu trăsături care te surprind pe moment însă care, la o analiză mai profundă sunt perfect logice. Pentru că gardienii sunt până la urmă doar oameni aflați într-o funcție, iar dreptatea se schimbă după unghiul din care privești.
Din perspectiva adolescenților închiși, gardienii sunt niște monștri care îi lipsesc pe nedrept de libertate și care îi persecută în mod abuziv. Însă din punctul de vedere al gardienilor, ei nu fac decât să contribuie la binele societății, păzind la rândul lor niște monștri care au fost capturați pe bună dreptate și care nu ar face decât să degradeze lumea dacă ar fi lăsați din nou în libertate. Mai mult, există câteva pasaje în care ne sunt dezvăluite persoanele ce stau în spatele acestor măști de gardieni. Le descoperim adevărata față, le cunoaștem câte o fracțiune din personalitatea reală, prieteniile, emoțiile, temerile și gândurile cele mai intime, ceea ce face ca cititorul să oscileze uneori cu privire la care parte a baricadei este cea în care se situează.
Așa cum spuneam și mai devreme, de-a lungul întregii lecturi tensiunile se acumulează în ritm alert, misterul crește iar suspansul nu este nici o secundă diminuat. Totul rămâne în ceață: adevărul, scopul conspirației, personalitățile protagoniștilor, scopul unora dintre aceștia și evident, modul în care va evolua povestea. Autorul evită nu doar clișeele legate de construcția poveștii ci și tiparele ce privesc structura cărții, așa că cititorul nu știe în nici o clipă la ce să se aștepte. Nimic nu este previzibil, nimic nu poate fi anticipat iar așteptarea volumului 2 va fi probabil destul de cruntă, mai ales că cel mai probabil următoarea carte a seriei va aparea abia peste un an.
Recenzie scrisă de Ruxandra Turcitu pentru Bookblog.ro
La finalul volumului ești aproape la fel de neștiutor cum erai și la început. Da, aflăm că există o conspirație la nivel național, aflăm că plasarea a zeci de adolescenți într-o închisoare secretă nu este întâmplătoare, însă autorul nu clarifica aproape deloc răspunsul la întrebarea „De ce?”. De ce se întâmplă asta, de ce sunt aleși numai anumiți adolescenți și cum va influența capturarea lor soarta întregii țări? Mai mult, pe parcursul cărții se adaugă tot mai multe întrebări fără răspuns, se completează șirul de necunoscute, iar misterul sporește continuu, fără a fi absolut deloc diminuat în final. Un anumit sentiment de neclaritate planează și asupra personajelor principale. În ciuda faptului că portretele lor sunt creionate destul de detaliat, ai senzația că nu ajungi de fapt să le cunoști deloc în profunzime. Se păstrează o imagine destul de superficială a lor, sunt oferite doar idei sau replici care nu dezvăluie modul în care acestea gândesc, iar faptele lor nu îți divulgă parcă nici un fragment al personalității lor reale.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este modul în care autorul reușește să portretizeze câteva personaje care în mod normal ar trebui să fie percepute ca fiind negative. Este vorba despre gardienii închisorii care nu au nici ei idee asupra a ceea ce se întâmplă cu adevărat. Tot ceea ce știu este că sunt puși să păzească o închisoare în care sunt închiși adolescenți periculoși ce își neagă vinovăția. Evident, cel mai des gardienii apar în rol de antagoniști, însă autorul oferă uneori niște imagini fulgerătoare care contrastează cu acest tablou. Îi umanizează, le completează portretele cu trăsături care te surprind pe moment însă care, la o analiză mai profundă sunt perfect logice. Pentru că gardienii sunt până la urmă doar oameni aflați într-o funcție, iar dreptatea se schimbă după unghiul din care privești.
Din perspectiva adolescenților închiși, gardienii sunt niște monștri care îi lipsesc pe nedrept de libertate și care îi persecută în mod abuziv. Însă din punctul de vedere al gardienilor, ei nu fac decât să contribuie la binele societății, păzind la rândul lor niște monștri care au fost capturați pe bună dreptate și care nu ar face decât să degradeze lumea dacă ar fi lăsați din nou în libertate. Mai mult, există câteva pasaje în care ne sunt dezvăluite persoanele ce stau în spatele acestor măști de gardieni. Le descoperim adevărata față, le cunoaștem câte o fracțiune din personalitatea reală, prieteniile, emoțiile, temerile și gândurile cele mai intime, ceea ce face ca cititorul să oscileze uneori cu privire la care parte a baricadei este cea în care se situează.
Așa cum spuneam și mai devreme, de-a lungul întregii lecturi tensiunile se acumulează în ritm alert, misterul crește iar suspansul nu este nici o secundă diminuat. Totul rămâne în ceață: adevărul, scopul conspirației, personalitățile protagoniștilor, scopul unora dintre aceștia și evident, modul în care va evolua povestea. Autorul evită nu doar clișeele legate de construcția poveștii ci și tiparele ce privesc structura cărții, așa că cititorul nu știe în nici o clipă la ce să se aștepte. Nimic nu este previzibil, nimic nu poate fi anticipat iar așteptarea volumului 2 va fi probabil destul de cruntă, mai ales că cel mai probabil următoarea carte a seriei va aparea abia peste un an.
Recenzie scrisă de Ruxandra Turcitu pentru Bookblog.ro