Recenzie „The Girl on the Train” de Paula Hawkins
Această recenzie a apărut pentru prima data pe goodread.ro
The Girl on the Train e genul acela de carte capcană, care îți dă ca pe tavă toate indiciile și crezi că totul e la suprafață, că ai dezlegat puzzle-ul cu mult înainte de finalul romanului.
Eram atât de sigură de cum se va termina cartea, încât m-am gândit să o abandonez. Dar ultimele capitole au reușit, în doar câteva pagini, să mă deruteze total și cred că The Girl on the Train merită cu adevărat un sequel, deoarece mintea mea e încă împăienjenită de întrebări la care nu găsesc răspunsuri.
Acțiunea extrem de complexă, creionată într-un ritm alert, dinamic, care cere concetrare maximă, roiește în jurul lui Rachel. O tânără aparent normală, poate prea normală. Considerându-se banală și deloc frumoasă, Rachel e genul de personaj care îți inspiră milă. Trăiește de pe o zi pe altă, nu are prieteni și urăște să socializeze. Mincinoasă și fricoasă, își găsește refugiul în fiecare bar care-i iese în cale și își alină durerea în paharele de gin. Singura ei plăcere este naveta cu trenul pentru că atunci are posibilitatea de a-i urmări pe Jess și Jason - aceasta e cea mai mare pasiune a lui Rachel.
"I want to drag knives over my skin, just to feel something other than shame, but I’m not even brave enough for that."
De la distanță, Jess și Jason par cuplul perfect; soția iubitoare și grijulie, care-și așteaptă mereu soțul cu masa pusă, iar el, răbdător și protector, oferindu-i mereu partenerei cadouri prețioase. Dar Rachel află că cei doi ascund numeroase secrete, iar Jess și Jason nu sunt nici pe departe un cuplu obișnuit. Sau să le spun Megan și Scott?
Paula Hawkins reușește să creeze niște persoane mai mult decât amețitoare, ale căror flashback-uri te derutează și devii mai confuz decât ești deja. Deși mulți au asemănat-o pe Hawkins cu Gillian Flynn, eu cred că e o diferență de la pământ între cele două; Flynn te introduce la suprafața acțiunii și îți dezvăluie doar esențialul, lăsându-te să îți creezi propriul scenariu, în timp ce Paula Hawkins te copleșește de-a dreptul cu detalii, te scufundă în amănunte, ca mai apoi să te ridice la suprafață și să te facă să realizezi că nimic nu e ceea ce pare.
The Girl on the Train de Paula Hawkins este cu siguranță cel mai captivant thriller psihologic pe care l-am citit; e genul de carte în care personaje diferite din lumi diferite ajung să se cunoască și să își dea seama că personalitatea fiecăruia nu e decât o metaforă pentru existența umană în sine. Trei existențe au fost create în acest roman, și toate reușesc să te amețească precum un roller coaster. The Girl on the Train se joacă atât de tare cu mintea ta, încât te prelingi din tine și te lași condus de fata din tren. Tu n-o cunoști, dar ea e cu ochii pe tine tot timpul.
Dreamworks a cumpărat drepturile de ecranizare, iar filmul The Girl on the Train va putea fi văzut în cinematografe începând cu toamna acestui an.