În toată lumea, săptămâna 21 - 27 septembrie este dedicată cărților interzise de-a lungul timpurilor de diverse cenzuri.

Există o scenă în cartea lui Markus Zusak, The Book Thief, în care Liesl, o fetiță de nouă ani asistă la o scenă lugubră. În piața din micul orășel german în care Liesl trăiește alături de părinții adoptivi, naziștii au strâns cetățenii pentru discursuri propagandiste care se termină cu un rug pentru sute de cărți considerate periculoase. Liesl asistă neputincioasă la sacrilegiu, dar la final se furișează și salvează o carte fumegândă de la marginea focului. Un gest foarte periculos dacă ar fi fost observat de vreunul dintre ofițerii SS. Puterea transformatoare și formativă a cărților este de netăgăduit și de-a lungul secolelor au existat multe momente în care puteai plăti cu libertatea sau chiar viața dacă erai descoperit în posesia unui volum suspect. În Anglia lui Henry VIII Biblia se citea doar în latină. Lectura era accesibilă prelaților, călugărilor și celor foarte învățați. Restul, chiar și nobilimea sau burghezia erau nevoiți să asculte slujba fără s-o înțeleagă și să ia de bune interpretările preoților. William Tyndale a fost ars pe rug sub acuzația de erezie pentru că a realizat prima traducere în limba engleză. Cei care erau găsiți în posesia unui volum de Tyndale riscau o soartă similară. Accesul la cunoaștere înseamnă putere și cu cât masele sunt mai educate, cu atât sunt mai greu de controlat sau de transformat din comunitate în gloată. În 1960 Penguin Books a publicat versiunea completă a romanului lui D.H. Lawerence, Lady Chatterley’s Lover. În același an editurii i s-a intentat un proces de obscenitate pentru scenele erotice și limbajul libertin. Penguin Books a câștigat procesul în baza unei legi care intrase în vigoare cu doar un an în urmă, adică în 1959. Acea lege spunea că dacă un roman are valoare literară, atunci nu poate fi considerat licențios. Ca să-l cităm pe inegalabilul Oscar Wilde, “cărțile pe care lumea le consideră imorale, sunt cărțile care îi arată lumii propria rușine.” Cred că nu greșim dacă reducem la trei motivele pentru cenzura de carte:

• politică (cărți care contraziceau regimul totalitar aflat la putere)

• religie (cărți care ofereau interpretări alternative anumitor doctrine)

• moravuri (cărți care scandalizau opinia publică prin limbaj și subiect)

Dacă Europa este scutită de aberația interzicerii de cărți - cine își imaginează că poate controla accesul la orice fel de informație într-o societate liberă pesemne că trăiește în peșteră - America puritană și conservatoare nu se lasă cu una cu două. Din când în când, câte o comunitate dintr-un oraș de care n-a auzit nimeni încearcă să interzică citirea în școala a seriei Harry Potter, sau a cărții lui Harper Lee, To Kill a Mockingbird sau a unui volum Young Adult, cum ar fi The Perks of Being a Wallflower de Stephen Chbosky. Oare oamenii ăștia chiar n-au auzit că cel mai simplu mod de a convinge un adolescent să facă ceva este să-i spui că nu are voie? Dacă sunteți curioși ce alte titluri au fost interzise de-a lungul timpului, vă trimitem la acest articol care curpinde o listă de cărți “periculoase”.