Semne de carte aveți?

Semnele de carte de anul trecut ne-au însoțit în toată această perioadă la evenimente, târguri, expoziții și au adus zâmbetul partenerilor noștri. Pentru că ne-a plăcut extrem de mult, ne-am gândit să organizăm în fiecare an concursul pentru creativii ce vor să ne arate cum ar trebui să arate un semn de carte ideal. În consecință: vă invităm la concurs! Dacă vă plac provocările și vreți să câștigați cuponul de 500 de lei pe care îl punem în joc, atunci așteptăm mailurile voastre.
Ce trebuie să faceți pentru a participa?
Ne trimiteți până la data de 31 octombrie (update: 10 noiembrie), ora 24:00, pe adresa pickme at okian punct ro un fișier .jpg cu varianta de semn de carte propusă.
Cum alegem câștigătorul?
Echipa Okian va avea o ședință specială în care se vor vota cele mai bune lucrări. Trebuie să menționăm că vom publica pe rețelele sociale semnele voastre de carte pentru a urmări reacțiile prietenilor Okian. Un lucru e clar: nu e nevoie să rugați prietenii să dea ”like” și nici să comenteze, mizăm pe calitate și nu pe cantitate. Câștigătorul final va fi anunțat în perioada 1 - 10 noiembrie.
Ce trebuie să luați în considerare când vă gândiți la designul semnului de carte Okian?
- Să fie o creație personală. - Nu vrem să vă limităm în ”procesul artistic”, chiar apreciem originalitatea. Obiectivul acestui semn de carte nu este acela de a face cunoscut brandul Okian. - Format aproximativ: 180 mm x 50 mm / Rezoluție aproximativă: 2126 x 591 pixels - logo-ul Okian, îl găsiți aici: ( logo okian )
Unde putem urmări proiectele?
Toată distracția se va muta pe pagina de Facebook și pe Twitter. Cum avem noutăți, acolo le veți afla! Update: din mail-urile voastre am constatat că perioada de înscriere a fost ca scurtă, așa că am prelungit înscrierea în concurs până pe 10 noiembrie.