Fascinat de frumusețea cerului, Icar nu a ascultat sfatul tatălui său, Daedalus. A zburat prea aproape de soare, iar aripile sale de ceară s-au topit: un mit cunoscut de fiecare dintre noi – ai grijă spre ce tinzi, respectă limitele, cunoaște-ți rolul în societate. Totuși, cei mai mulți dintre noi nu cunoaștem povestea în întregime: Daedalus l-a avertizat pe Icar să nu zboare prea aproape de soare, căci s-ar putea prăbuși, dar i-a mai spus să nu zboare nici prea aproape de apă, căci s-ar putea îneca. Un mit care îndeamnă, din vremuri demult apuse, la reflecție – care ne sunt limitele, de unde ar trebui să începem și unde să ne oprim? Ce e prea mult și ce e prea puțin? Un mit în jurul căruia se învârte adesea existența fiecăruia dintre noi. Seth Godin caută, în The Icarus Deception: How High Will You Fly, să aducă răspunsuri pentru câteva dintre aceste întrebări – „trăim cu așteptări și vise, care nu explorează tot potențialul nostru” – spune el, îndemnându-ne să fim artiști, să fim artiștii propriului destin, să credem în ideile noastre, să le răspândim și să îi facem pe cei din jur să creadă în ele. “ Lumea este alcătuită din oameni ordinari, care crează lucruri extraordinare”. Trăim într-un secol digitalizat, conexiunea cu restul lumii este asigurată – un tweet, un blog – este atât de simplu să îți împarți ideile. Totuși, a fi artist nu e ușor, nu este o meserie prestabilită și previzibilă. Arta este înfricoșătoare, tocmai pentru că te detașează din micul tău colț confortabil, pentru că te face să explorezi necunoscutul. De asemenea, Godin introduce termenul de “Connection Economy” – economia de conexiune, opusul capitalismului, subliniind faptul că visele noastre sunt permanent îndoctrinate, industrialismul având ca scop eliminarea riscului și menținerea status quo-ului. În procesul creării, fiecare pas este sistematizat, dispare acel element de personalizare, acea istorie care merită să fie răspândită și remarcată. Avem prea multe alegeri, produse, creații, iar diferența dintre ele este bazată pe atenție și pe încrederea acordată. Economia viitorului este prezentată de către Godin ca fiind „un schimb continuu de informație, așteptări și cultură”. În acest sens, autorul dă un exemplu din cultura japoneză: există, pe de o parte, „tariki”, acela care alege să fie ajutat, care are nevoie de o autoritate pentru a avansa și a fi ghidat și pe de altă parte, „jiriki”, reprezentând  omul care își asumă responsabilitatea de a fi propriul creator al destinului său – el hotăraște cum va fi ziua de mâine, nu este limitat de societate, iar Godin atrage atenția asupra acestui aspect: acum avansăm spre „jiriki”, acum, mai mult decât oricând, avem la îndemână economia de conexiune, oricine poate decide dacă devine sau nu un artist. Godin se îndoiește că o organizație ne poate învăța cu adevărat și făcând referire la școală, observă că aceasta s-a transformat într-un sistem industrializat, care funcționează la scară largă. Nu se axează pe educarea creației și pe dezvoltarea personală, ci ne introduce un ritm al competiției globale, mult mai intens și mai rapid. “Ei sunt creatorii iar noi consumatorii.” De ce există cultura zeilor? Aceste mituri sunt despre noi, despre simplii muritori. Conținutul miturilor hiperbolizează puterea sau invers, tirania. Ele au fost create pentru a încuraja disciplina și eroismul. Nu oricine poate fi erou, însă vedetele sau persoanele cu adevărat faimoase cum au reușit? Și tocmai aceasta este întrebarea. Godin spune că cererea și dorința de a fi faimos și plăcut este rezultatul unui sistem obsedat de popularitate, iar acesta este punctul în care începe cercul vicios: creezi, dar  nu pentru tine sau pasiunea ta, ci calculezi permanent ce ar vrea să vadă audiența. Aici se pierde artistul. O carte despre vise care pot fi realizate, despre drumul în viață al cărui ghid trebuie să fii doar tu. O carte care inspiră, deschide drumuri și dă curaj. Recenzie scrisă de Patricia Condrova