Top Ten Tuesday - Cum să dai o petrecere medievală

Pentru că luna asta suntem sub influența Game of Thrones, dar și a lui Will Shakespeare (a cărui comemorare se apropie în curând), ne-am gândit să năvălim peste voi, precum hoardele barbare, cu un top tematic. Am strâns mai multe titluri care fie sunt scrise de autori medievali, fie descriu foarte plastic timpurile.

Epoca medievală exercită o fascinație ciudată asupra omului modern care cu greu își poate imagina cum e să trăiești într-o lume lipsită de confortul de bază, sub amenințarea constantă a bolii, războiului sau foametei. Pe de altă parte, această perioadă întunecată a produs unele dintre cele mai îndrăgite teme ale ficțiuni universale: onoarea și curajul cavalerilor, puritatea și grația domnițelor, iubirea platonică, faptele de vitejie și sacrificiul de sine. Bernt_Notke_Danse_Macabre-panel3 Iată așadar 10 + 1 titluri care demonstrează că omul medieval se distra mai bine decât cel modern (chiar dacă nu trăia mai mult de 40 de ani). 1. Divina Comedie, de Dante Alighieri Dante se află într-o pădure întunecată, pe cale de a fi atacat de bestii, convins că nu mai are cale de scăpare. Virgiliu, poet latin decedat cu sute de ani în urmă, este trimis să îl salveze şi să-i servescă drept ghid în lumea de apoi. O incursiune, pe rând, în cele trei spaţii de după moarte: Infern, Purgatoriu şi Paradis. Imaginate cu deosebită profunzime şi sensibilitate, găsim aici: cele nouă cercuri ale iadului, unde-şi duc eternitatea păcătoşii; muntele Purgatoriului şi ai săi rezidenţi păcătoşi, dar nu foarte; şi, sus de tot, în Paradis, plenitudinea şi frumuseţea absolută. O călătorie literară aşa cum rar aveţi ocazia.

51VCa1r6tBL

2. Decameronul, de Giovanni Boccaccio

Scrisă în perioada epidemiei de ciumă, această colecţie de povestiri aduce în faţă un grup de orăşeni bogaţi ce fug la ţară pentru a scăpa de moarte. Aici, pentru a nu înnebuni de plictiseală, hotărăsc să spună, pe rând, câte-o poveste. Pentru a se amuza, dar şi pentru a nu cădea mai prejos decât ceilalţi, încep să spună poveşti din ce în ce mai deocheate, deşucheate şi pline de momente ilare.

9781840221336_p0_v2_s260x420

 3. Numele trandafirului, de Umberto Eco

Într-o mănăstire din Italia are loc o crimă îngrozitoare. La scurt timp după aceea şi alţi călugări îşi află sfârşitul în moduri teribile. Fratele William din Baskerville şi învăţăcelul său, aflaţi aici pentru a cerceta acte de erezie, se văd prinşi în acest mister. După cum bine presupuneţi, ei se hotărăsc să îl rezolve. Povestea abundă în detalii ale vieţii de la mănăstire, în analize psihologice şi filosofice, în situaţii şi locaţii labirintice. Ah, şi încă ceva: toate au în comun o bibliotecă aparent fermecată.

file_1622354_4ozC79_full_size 4. Canterbury tales, de Geoffrey Chaucer

Credeaţi că doar italienii spun povestioare? Chaucer a fost inspirat de Decameronul lui Boccaccio şi a scris, la rândul său, o colecţie de istorii năstruşnice. Călătorind spre catedrala Canterbury, un grup de pelerini organizează, pentru a-şi mai trece timpul, un concurs de spus poveşti. Se evocă personaje dintre cele mai colorate, de la prinţese şi cavaleri, la soţi care testează devotamentul nevestelor. O lectură diversă, ce vă oferă o fereastră în timp, spre Anglia secolului al XII-lea.

511VBD5T7PL5. Complete works of William Shakespeare, de Shakespeare Oricare dintre piesele lui Shakespeare poate fi luată drept etalon al scriiturii de la sfârşitul Epocii Medievale, drept măsură a talentului şi drept sursă de inspiraţie. Pline de umor sau de dramă, în funcţie de tip, ele nu încetează să ne fascineze. Găsiţi aici câte un pic din toate, pentru toţi: gelozii aprinse, iubiri de neînvins, drăcuşori puşi pe şotii şi femei încăpăţânate şi ironice. Ce putem cere mai mult?

41f3a0LuGvL6. Hunchback of Notre Dame, de Victor Hugo

O poveste tristă, v-o spunem din capul locului, dar pe care nu trebuie s-o ocoliţi din această pricină. Acţiunea are loc în Franţa Medievală, prilej perfect pentru descrierea clădirilor impresionante ale vremii, pentru surprinderea atmosferei oraşului, dar şi pentru criticarea valorilor sociale. Quasimodo este diform: este cocoşat şi mai are, pe deasupra, şi un neg enorm pe faţă. Respins de familie, crescut de călugării de la Notre Dame şi îndrăgostit de frumoasa Esmeralda, el va avea de înfruntat doar ură şi respingere. În ciuda acestui fapt, inima sa bună nu se va urâţi. hunchback-notre-dame-victor-hugo-paperback-cover-art

7. Stâlpii pământului, de Ken Follett

Anglia secolului al XII-lea, epocă dominată de foamete şi război, deci nu tocmai propice dezvoltării urbane… În centrul poveştii se află, totuşi, ridicarea celei mai mari catedrale gotice din lume. Acesta este planul măreţ al lui Philip, un călugăr foarte devotat şi încrezător. Însărcinat cu finalizarea este Tom, zidarul arhitect. În vieţile lor va apărea şi Lady Aliena, împreună cu al ei misterios trecut….O poveste despre ambiţie şi putere şi despre eterna luptă dintre Bine şi Rău.

file_1417209_XTL9Jvb_full_size

 8. Surorile Boleyn, de Philippa Gregory Surorile Mary şi Anne Boleyn sunt rivale în lupta pentru dragostea lui Henric al VIII-lea. Mary este forţată de familie să devină amanta regelui, în ciuda faptului că la 14 ani era deja căsătorită. Îl ţine în mrejele sale timp de câţiva ani, suficienţi cât să-i ofere doi moştenitori: un băiat şi o fată. Dar şi Anne este ambiţioasă aşa că, după un timp, reuşeşte să intre în graţiile lui Henric şi să îi devină soţie oficială, în ciuda împotrivirii Bisericii. Cu toate acestea, finalul care o aşteaptă nu este la fel de victorios.

polirom-top-10-surorile-boleyn-philippa-gregory-244048

9. Amanţii din Bizanţ, de Mika Waltari

Înainte ca otomanii să ia sub asalt Europa şi să cucerească vaste porţiuni, în Constantinopolul aflat în plină vervă, are loc o tragică poveste de iubire. Ioannis Anghelos, ultimul descendent al dinastiei Anghelizilor, se îndrăgosteşte de Anna Notaras, fiica ducelui Lukas Notaras. Toate evenimentele sunt descrise în jurnalul lui Anghelos: fundalul politic agitat, viaţa din marele oraş, şi dragostea pe care şi-o poartă cei doi. Astfel, ni se dezvăluie o frescă impresionantă a ultimelor luni dinaintea căderii ultimulului bastion bizantin.

 

polirom-top-10-amantii-din-bizant-mika-waltari-252281

 10. Sânge şi splendoare. Un roman despre familia Borgia, de Sarah Dunant

Papa Alexandru VI, în drumul său spre puterea absolută, se foloseşte de toţi şi de toate, atât în plan politic, cât şi ecleziastic. Îi cad victime şi cei din familia Borgia - neam cu influenţă majoră - de care se foloseşte, am putea spune, cu mult succes. Acestia sunt, la rândul lor, avizi de putere şi faimă. Lucrezia Borgia se va căsători de trei ori, Cesare Borgia va deveni un războinic necruţător, Juan Borgia va fi ucis de chiar fratele său. O descriere plină de talent a unuia dintre cele mai sângeroase episoade ale istoriei.

51Q49FTJWdL 11. Robin Hood, de Henry Gilbert

O ediţie ilustrată, pentru copii, a poveştii celui mai cunoscut şi îndrăgit tâlhar - Robin Hood. El fură de la cei cărora le prisoseşte şi dă celor saraci. Mereu cu zâmbetul pe buze, vine în ajutorul tuturor. Este însoţit de nu foarte micuţul Little John, de călugarul Tuck, de Will Scarlet şi de Alan-a-Dale. În lupta lor împotriva nedreptăţilor comise de conducător se alătură curând şi frumoasa Marian. De cealaltă parte a baricadei aşteaptă duşmanii: Guy of Gisborne şi şeriful din Nottingham. Suntem siguri că ştiţi deja că-i cu happy end!

51pISUrWA6L  

Mai trebuie spus că istoricii au demonstrat în mai multe rânduri că există foarte multe mituri medievale complet greșite. Și că închipuirea noastră nu prea are legătură cu realitatea. Aici un articol interesant și scris cu mult umor care ne demonstrează cât de ignoranți suntem.

Iar la final, suntem curioși, dacă ar fi să alegeți o periodă istorică în care să trăiți, care ar fi aceea? Noi, spre exemplu, am călători în Renaștere și ne-am angaja ucenici în atelierul lui Leonardo.