Top Ten Tuesday - Însetați de sânge

Vampirii au devenit, de câteva decenii încoace, un subiect care nu încetează să ațâțe imaginația scriitorilor și să-i provoace pe cititori la încă o aventură prin tenebre. I-a cucerit pe pasionații genului horror, care abia așteaptă să le înfingă bine țărușul în inimă; pe romanticii incurabili, mereu în căutarea unui suflet chinuit care să aibă nevoie de înțelegere; dar și pe cei cărora le plac fiorii provocați de pericolul incitant. La o primă privire am putea spune că succesul li se datorează puterii de a-și fermeca victimele inocente, însă mai este ceva la mijloc: capacitatea lor de a se transforma. Aceste creaturi ale nopții s-au adaptat cu ușurință gusturilor cititorului - pot fi întunecați și sângeroși, boemi și sensibili, demonici sau romantici.

Annex-Lugosi-Bela-Dracula_04

I-am adunat pe toți într-un top 10+1 al romanelor în care protagoniștii sunt mai mult morți decât vii și, cu toate astea, sunt plini de o energie atotconsumatoare. 1. Dracula, de Bram Stoker Jonathan Harker, un tânăr avocat englez în plină ascensiune profesională, este trimis de către superiorii săi în Transilvania, pentru a pregăti actele unui client excentric ce își spune Contele Dracula. Acasă, aşteptându-l credincioasă, rămâne Mina, proaspăta şi frumoasa lui logodnică. După câteva seri petrecute într-o atmosferă încărcată Contele Dracula îl lasă pierzaniei pe Jonathan în izolatul său castel și se îndreaptă spre Anglia. Tot felul de evenimente ciudate încep să aibă loc aici. Printre care și acela că prietena Minei, Lucy, se îmbolnăvește treptat din cauze aparent necunoascute. Urmează o luptă pe viaţă şi pe moarte din care doar una dintre tabere poate ieși învingătoare. [caption id="attachment_7177" align="alignnone" width="250"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 2. Salem’s Lot, de Stephen King Un orășel american aparent ordinar. Obișnuitele conflicte și probleme de pretutindeni, plus o casă bântuită - Casa Marsten, în care, cu ani în urmă, a avut loc o crimă odioasă. Ben este un scriitor ratat ce revine în orășelul copilăriei sale, hotărât să își schimbe viața. Odată cu el alte două persoane se mută în oraș și achizitionează chiar Casa Marsten. Încet, lucrurile încep să se schimbe, oamenii dispar sau prezină simptome de boală și mor la scurt timp dupa aceea. Iar Ben se hotărăște să fie el cel care rezolvă misterul acestor întâmplări. [caption id="attachment_7178" align="alignnone" width="234"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 3. Let the Right One In, de John Ajvide Lindqvist Întunecată, înfricoșătoare și ușor diferită de toate poveștile cu vampiri din acest top. Protagoniști sunt Oskar, un baiețel nefericit, maltratat de colegii de școală din cauza problemelor de incontinență și Eli, o fată ciudată de 12 ani, recent mutată în apartamentul de vizavi, pe care nu îl părăsește niciodată. Între cei doi se leagă o strânsă prietenie, ce nu se destramă nici dupa ce ni se dezvăluie că Eli are, de fapt, 200 de ani și că este vampir. Cei doi locuiesc într-un cartier limitrof și sărăcăcios în care evenimente sângeroase încep să aibă loc tot mai des. [caption id="attachment_7179" align="alignnone" width="243"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 4. Twilight, de Stephanie Meyer Isabella Swan este o adolescentă timidă și cu nimic ieșită din comun, recent poposită într-un mic orășel în care mai tot timpul plouă. Incă din prima zi de școală îl observă pe Edward Cullen și pe frații săi, extraordinar de frumoși și reci. Curând se dovedește că acesta este un vampir puternic, dar cu inima sensibilă. Bella se înamorează iremediabil de Edward, indiferent de pericole și de diferențele insurmontabile dintre ei. La rândul lui, enigmaticul vampir este chinuit de o dorință mistuitoare de a o avea. [caption id="attachment_7180" align="alignnone" width="240"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 5. Vampire Academy, de Richelle Mead Vampire Academy este o serie best-seller compusă din șase romane de dragoste cu protagoniști paranormali. Rose Hathaway, o fată în vârstă de optsprezece ani, este Dhampir, antrenându-se să devină bodyguard pentru prietena sa Vasilisa “Lissa” Dragomir, Moroi. În procesul de învățare Rose află cum să învingă Strigoii în cadrul Academiei Sfântul Vladimir, unde se trezește prinsă într-o poveste de dragoste interzisă cu instructorul ei, Dimitri Belikov. [caption id="attachment_7181" align="alignnone" width="234"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 6. Bloodlines, de Richelle Mead

Sydney face parte din grupul alchimiștilor, cei care protejează secretul existenței vampirilor și viețile oamenilor. Abilitățile ei o fac candidatul perfect pentru a fi gardianul lui Jill Dragomir, sora reginei Moroilor. Atât pentru protecția acesteia cât și pentru a se evita un război în rândul creaturilor întunecate, Sysney și Jill își găsesc ca loc de ascunzătoare internatul Amberwood Prep, o instituție cât se poate de non-magică. Conflictele abia acum încep.

[caption id="attachment_7182" align="alignnone" width="261"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 7. Interviu cu un vampir, de Anne Rice

Un bărbat aparent tânăr, de fapt vampir de sute de ani, se confesează, într-o cameră întunecată, unui jurnalist. Cu greu și-a acceptat soarta tenebroasă și tot ceea ce implică ea. Spre deosebire de prietenul și creatorul său, Lestat, unul dintre cei mai seducători vampiri, care își judecă existența mai degrabă cu amuzament răutăcios și cu sarcasm, decât cu dramatism și lamentări. Diferențele de opinie dintre cei doi duc la conflicte din ce în ce mai puternice până când Lestat îi aduce acasă o soră - temperamentala Claudia, pe vecie prinsă în corpul unui copil. O poveste hipnotizantă despre pericolul care ne incită și puterea simțurilor asupra noastră.

[caption id="attachment_7183" align="alignnone" width="240"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 8. Morți până la Apus, Vampirii Sudului, de Charlaine Harris Vampirii și-au anunțat existența recent devenită inofensivă. Un lichid sintetic a fost inventat special pentru a le potoli setea de sânge omenesc - True Blood. Acum au reprezentanți politici, afaceri proprii și apar nonșalant la televizor. Într-o seară sufocantă de vară, în micuțul Bon Temps, misteriosul și atrăgătorul vampir Bill își face apariția în bar, spre bucuria chelneriței telepate Sookie. Nu durează mult până când cei doi se iubesc cu nesaț. Dar apariția lui Bill și relația celor doi duc la evenimente din ce în ce mai dramatice… [caption id="attachment_7184" align="alignnone" width="200"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 9. The Vampire Diaries, de L.J. Smith Elena Gilbert este populară, frumoasă și autoritară. Știe ce vrea și, în cazul de față, îl vrea pe Stephan. Doar că, de data asta, se pare că nu tot ceea ce își dorește poate și obține. Lucrurile se complică și mai mult atunci când un alt tânăr atrăgător și misterios intră în peisaj. Emoțiile puternice și problemele amoroase explodează. Iar amenințările din partea dușmanilor nu întârzie să complice povestea și mai mult. [caption id="attachment_7185" align="alignnone" width="234"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] 10. Varney the Vampire, de James Malcolm Rymer

E miezul nopții în Bannerworth Hall, Hampshire. Furtuna agită frunzele copacilor vechiului conac. Un vampir bate ușor cu unghia sa lungă în fereastra tinerei Flora. Un țipăt asurzitor zguduie pereții. A avut loc un atac în iatacul tinerei virgine... Însă Varney vampirul nu-i neapărat chiar atât de periculos pe cât pare, rareori își ucide victimele și nu știm cum face, dar de fiecare dată identitatea îi este dezvăluită înainte ca schemele sale malefice să-i reușească. Un mix interesant de înfricoșător, gotic și, pe alocuri, amuzant.

[caption id="attachment_7186" align="alignnone" width="223"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] Bonus: Fevre Dream, de George R.R. Martin

Un roman de o intensă atmosferă istorică și cu un personaj central cu totul aparte. Capitanul Abner Marsh mai are puțin și își pierde de tot afacerea. Este salvat de intervenția și propunerea misteriosului Joshua York. Cu ajutorul finanțării acestuia construiește cea mai performantă barcă cu aburi de pe râul Mississippi. Odată ce pornesc în călătorie lucrurile se dovedesc tot mai ciudate. Domnul York are tot felul de cerințe dubioase iar lucruri necurate se petrec în orașele în care acostează. Însă, în ciuda tuturor suspiciunilor, Abner îi rămâne prieten. Ce se va întâmpla când va afla adevărul despre misiunea secretă a lui Joshua?

[caption id="attachment_7187" align="alignnone" width="234"]Click pe copertă pentru detalii Click pe copertă pentru detalii[/caption] Fie că este vorba de urâțelul Nosferatu sau de contracandidații ceva mai tineri și arătoși reacția noastră este una și bună: o sfoară de usturoi în chip de colier. Căci oricât de fascinanți ni s-ar părea, preferăm să ne păstrăm gâturile intacte, mulțumim. Și parcă nici ideea unei vieți veșnice nu ni se pare chiar atât de atrăgătoare (chiar dacă am putea să citim, în sfârșit, toate cărțile pe care ni le-am propus). Voi cum ați reacționa la întâlnirea cu un vampir / cu o vampiriță?