Top Ten Tuesday - La circ
Există ceva straniu, misterios și seducător în atmosfera de la circ. Costumele în culori aprinse, machiajul exagerat, mirosul puternic al animalelor, pericolul constant care-i pândește pe îmblânzitorii de fiare sălbatice și pe acrobații care fac salturi mortale, publicul care fie râde necontrolat de aventurile clovnilor, fie trăiește cu sufletul la gură momentele la trapez. E un loc al extremelor și al excentricului, care strânge laolaltă o faună umană compusă din marginali, ciudați, boemi, alcoolici, geniali, escroci, talente care mai de care.
Nici nu-i de mirare că literatura este fascinată de această combinație explozivă și i-a dedicat multe pagini, după cum urmează.
1. Water for Elephants, de Sara Gruen
Jacob, student la medicină veterinară, își pierde ambii părinții într-un accident de mașină. Moment in care viața i se dă complet peste cap, renunță la facultate și, într-un moment de durere și disperare, lasă totul în urmă și se aruncă într-un tren în mișcare. Se dovedește a nu fi un tren oarecare, ci unul care transportă o companie faimoasă de circ. Aici îl cunoaște pe Augustus care se ocupă de dresaj; pe soția lui, Marlena, care are un număr maiestuos cu cai și de care se îndrăgostește iremediabil; dar și pe Rosie, un elefant încăpățânat care-i devine cel mai bun prieten.
[caption id="attachment_7157" align="alignnone" width="326"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
2. The Night Circus, de Erin Morgenstern
Circul sosește pur și simplu, neinvitat. Ieri nu era acolo, dar astăzi iată-l că s-a înfiripat. Pe anunț scrie că se deschide la apus și se închide la răsărit. Când soarele cade în spatele orizontului, luminițele se aprind în corturi și semnul de la intrare pâlpâie seducător: Le Cirque des Rêves, Circul Viselor. Poftiți de intrați!
[caption id="attachment_7150" align="alignnone" width="327"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
3. The Museum of Extraordinary Things, de Alice Hoffman
New York, 1911. Coralie, fata sirenă, lucrează la circ, împreună cu tatăl său, profesorul Sardie. Într-o seară înghețată de iarnă, Coralie îl întâlnește pe Eddie, un tânăr imigrant care se ascunde de un trecut periculos. Cei doi pornesc într-o aventură romantică de proporții epice.
[caption id="attachment_7155" align="alignnone" width="302"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
4. Something Wicked This Way Comes, de Ray Bradbury
Este săptămâna de dinainte de Halloween și faimosul spectacol a lui Cooger și Dark poposește in micul oraș Green Town, cu promisiuni de dorințe împlinite și tinerețe eternă. Doi băieți se încumetă să viziteze misteriosul carnaval și alfă pe propria piele prețul pe care trebuie să-l plătești pentru îndeplinirea visurilor.
[caption id="attachment_7153" align="alignnone" width="326"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
5. Nights at the Circus, de Angela Carter
Sophie Fevvers face deliciul orașelor europene și este curtată de Prințul de Wales. Sophie este pe jumătate femeie, pe jumătate lebădă. Sau cel puțin așa susține ea. Jurnalistul american, Jack Walser, e hotărât să afle adevărul. Așa că are o singură opțiune. Să se alăture circului a cărui stea principală este Sophie, într-un periplu amețitor prin Londra, Sankt Petersburg și Siberia.
[caption id="attachment_7149" align="alignnone" width="324"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
6. Geek Love, de Katherine Dunn
Soții Binewsky dețin un carnaval. Lil Binewsky distrează audiența decapitând pui vii cu dinții. Domnul Binewski se ocupă de administrarea antreprizei. Într-o zi celor doi le vine o idee genială, care le va asigura bunăstarea pe viață. Vor face împreună cei mai diformi copii pe care i-a văzut vreodată umanitatea. Așa că pe parcursul fiecărei sarcini, Lili ia toate drogurile posibile, se otrăvește cu pesticide și se supune la tot felul de experimente cu radiații. Rezultatele nu întârzie să apară.
[caption id="attachment_7151" align="alignnone" width="300"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
7. Joyland, de Stephen King
Povestea are loc în parcul de distracții Joyland. Devin Jones, student, se angajează la Joyland pe timpul verii. Aici află despre o crimă teribilă și cunoaște un copil pe moarte, moment în care destinul i se schimbă iremediabil. Un roman captivant care combină elemente de groază, cu momente romantice și episoade supranaturale.
[caption id="attachment_7156" align="alignnone" width="302"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
8. Olivia Saves the Circus, de Ian Falconer
Olivia îi invită pe copii să i se alăture pe scena circului. Împreună vor îmblânzi leii, vor face echilibristică pe picioroange și vor învăța jonglerii!
[caption id="attachment_7159" align="alignnone" width="302"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
9. Burning Bright, de Tracy Chevalier
Din liniștea unui sătuc adormit din Dorset, Jem și familia se trezesc aruncați în tumultul Londonez. Ca norocul, Jem o cunoaște Maggie, care a trăit pe străzi de când se știe și este la curent cu toate șiretlicurile. Împreună cei doi trec prin tot felul de aventuri periculoase, cu o oprire semnificativă și la circ.
[caption id="attachment_7148" align="alignnone" width="329"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
10. Cirque du Freak, de Darren Shan
Darren și amicul său Steve vizitează un carnaval interzis. Aici participă la un spectacol gotic și amețitor, intitulat pe măsură, Cirque du Freak, unde creaturi pe jumătate om, pe jumătate bestie interacționează cu publicul. Dar cea mai terifiantă apariție este vampirul!
[caption id="attachment_7158" align="alignnone" width="313"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
Bonus: The Electric Michelangelo, de Sarah Hall
Cy lucrează în bâlciul de pe Coney Island, unde face tatuaje. Într-o zi, unul dintre clienții săi este Grace, o imigrantă misterioasă care vine din lumea circului. Grace îl roagă pe Cy să-i tatueze tot corpul cu ochi.
[caption id="attachment_7152" align="alignnone" width="293"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
Circul, bâlciul sau carnavalul - toate sunt până la urmă un micro univers anapoda în care cruzimea stă alături de frumos, la fel cum momentele de grație se împletesc cu grotescul și bizarul.