Top Ten Tuesday - romane despre adolescență
Adolescenţa poate fi o perioadă nemaipomenit de frumoasă, dar şi tumultoasă, sufocantă, uneori confuză. De multe ori, o busolă care să te pună pe direcția corectă ar fi mai mult decât utilă. În lipsă de busolă însă, cărțile sunt foarte bune instrumente de navigare prin apele tulburi către maturiate.
Dacă Harry Potter sau Katniss Everdeen vin imediat în minte ca exemple de tineri luptători, azi vrem să aducem în faţă personaje fără puteri supranaturale. Vorbim despre adolescenţi oarecare, care nu înfruntă monștri, dar au de-a face cu cea infinit mai complex: viaţa de zi cu zi. Problemele pe care trebuie să le rezolve țin de prietenii falşi, părinţii nu tocmai înţelegători și tot felul de situații ce par fără soluție. Aşadar, iată 10+1 titluri ce aduc în faţă tăria, curajul şi capacitatea de introspecţie de care pot da dovadă adolescenţii. 1. The Perks of being a Wallflower, de Stephen Chbosky Charlie este un tânăr introvertit ce se destănuie într-o serie de scrisori adresate unui destinatar pe care nu-l cunoaştem. Prea înţelept pentru vârsta sa, şi cu o sensibilitate crescută, el analizează toate aspectele vieţii sale: sora cam enervantă, părinţii absenţi, profesorii indiferenţi, dar, mai ales, prietenii pe care pune cel mai mare preţ. Charlie reuşeşte să ne ofere o perspectivă unică asupra vieţii, a invidualităţii şi asupra a ceea ce înseamnă să fii fericit. 2. Girl, Interrupted, de Susanna Kaysen Susanna, în vârstă de 18 ani, este observată scurt de un psihiatru şi imediat internată în spitalul McLean, pentru a fi tratată de depresie. Va petrece doi ani în secţia de psihiatrie pentru femei, secţie cunoscută şi pentru deservirea unor celebrităţi, printre care şi Sylvia Plath. Aici va avea ocazia să întâlnească tot felul de personaje speciale care îi vor deveni prietene. Împreună cu ele, Susanna caută răspunsul la întrebări precum ce înseamnă să fii normal sau de ce şi, mai ales, cum, trebuie trăită viaţa. 3. Push, de Sapphire Push este istoria înfricoşătoare a lui Precious Jones, o fată de doar 16 ani. Ea este copilul analfabet, neiubit şi maltratat al unei familii monstruoase. Mama o tratează cu dispreţ, tatăl abuzează de ea, iar societăţii nu pare să îi pese deloc. Precious este exmatriculată atunci când sarcina apărută în urma violului devine evidentă. Cu toate acestea, ea este puternică şi încrezătoare. Se înscrie într-un program şcolar alternativ, unde învaţă să citească şi să scrie, sub îndrumarea profesoarei Rain. Acesta este jurnalul ei, scris cu toată onestitatea. Brutalitatea unor descrieri fac acest text greu de digerat. 4. Go Ask Alice, de Anonim Un jurnal anonim al unei fete căreia putem să-i spunem Alice. Dar Alice poate fi, de fapt, oricare dintre noi. Are 15 ani şi viaţa la vârsta asta nu-i uşoară. Însă ea pare că se descurcă. Are grijă de copii vecinilor şi ia note mari la şcoală. Speră la o viaţă frumoasă şi la un viitor în care ea însăşi va fi mama unor copii. Până când, într-o seară, este invitată la o petrecere mai specială, unde în băuturi cineva a strecurat LSD. Nimic nu va mai fi vreodată la fel. 5. The Catcher in the Rye, de JD Salinger Un roman de căpătâi pentru adolescenţii din întreaga lume. Povestea lui Holden Caulfield, un tânăr blazat, care tocmai a fost dat afară din al patrulea liceu. Supărat pe falsitatea societăţii el îşi manifestă făţiş dispreţul. Pe lângă asta, ne povesteşte despre visul american, despre societate şi presiunile ei, despre iubire, pierdere şi aşteptări. Roman interzis între 1966 şi 1975 din următoarele motive: obscenitate, limbaj licenţios şi scene cu încărcătură erotică. 6. The Truth about Forever, de Sarah Dessen Macy Queen ţine la aparenţe. Pare că este puternică şi calmă, însă, de fapt, se sfărâmă pe dinăuntru. Moartea tătalui ei a marcat-o enorm, iar suferinţa şi-o poartă în tăcere. Pe lângă asta, urmează să-şi petreacă întrega vacanţă departe de iubitul ei. Continuă, totuşi, să zâmbească tuturor, spunând că totul este în regulă. Dar, pe parcursul verii, se va întâlni cu un grup de amici mai îndrăzneţi, ciudaţi şi deschişi. Dintre aceştia, misteriosul Wes îi va atrage atenţia, iar lucrurile vor începe să se schimbe. Va îndrăzni Macy să arate lumii ce simte cu adevărat? 7. The Fault in Our Stars, de John Green Un roman-hit care n-avea cum să vă scape, un must-read deopotrivă pentru cei tineri, dar şi pentru cei trecuţi demult de vârsta primei iubiri. Hazel şi Augustus suferă amândoi de boala incurabilă atât de temută de noi toți: cancer. Hazel ştie deja care este ultimul capitol al vieţii ei. Augustus o ajută să îl rescrie. Cu umor şi curaj cei doi îndrăznesc să iubească şi să trăiască din plin, în ciuda tuturor celor care ar putea să le spună că nu se poate. 8. If I Stay, de Gayle FormanAlegerile sunt greu de luat şi sunt o provocare pentru noi toţi, indiferent de vârstă. Atunci când alegerile implică şi alte persoane, consecinţele lor pot fi cu adevărat devastatoare. Mia are 17 ani, o familie minunată, un iubit încântător. Deciziile nu sunt tocmai uşor de luat, cu toate că majoritatea implică un viitor luminos. Dar viaţa se schimbă într-o secundă. Toate deciziile pe care le-ar putea lua Mia nu mai au nicio valoare. Una singură mai rămâne, cea mai dificilă dintre toate.
9. Eleanor and Park, de Rainbow RowellUn roman elogiu al primei iubiri. Este 1986 şi Eleanor tocmai ce s-a mutat în oraş. Niciodată nu s-a simţit mai singură. Roşcată şi ciudăţică, ea sare imediat în evidenţă. Park este cuminte şi atent şi preferă să nu fie observat niciodată. Lui Eleanor i se pare cool aşa că alege să stea lângă el în autobuz.
Conversaţiile pe care le poartă cei doi până în miez de noapte şi muzica pe care o ascultă, îi fac, inevitabil, să se îndrăgostească unul de celalalt. La 16 ani, acest lucru înseamnă că au totul de pierdut. 10. All the Bright Places, de Jennifer Niven Povestea unei fete ce învaţă să trăiască de la un baiat care îşi doreşte să moară. Theodore Finch este fascinat de moarte. Dar mereu intervine câte un motiv care să-l țină printre cei vii. Violet Markey trăiește pentru viitor: numără zilele până la absolvirea liceului, ca să poată evada în lumea largă și să fugă cât mai departe de amintirea dureroasă a morții surorii sale. Când cei doi se întâlnesc pe acoperisul scolii nu mai e clar cine salveaza pe cine. Căci Violet îl face să râdă, iar Finch o face să trăiasca. Bonus: The Reason I Jump, de Naoki Higashida Scrisă de Naoki Higashida pe când avea doar 13 ani, această carte oferă o perspectivă unică asupra comportamentului indescifrabil al copiilor autişti. Sub forma unor întrebări cărora tot el le răspunde, Naoki explică lucruri precum: de ce vorbesc tare, de ce repet întrebări, de ce am atacuri de panică, ce simt legat de timp şi frumuseţe şi chiar fată mine însumi. O dovadă a faptului că persoanele ce suferă de autism sunt empatice, imaginative şi pline de umor, dar şi a faptului că au nevoie de toată înţelegerea noastră. Tinerii din poveştile de mai sus, aventurile şi gândurile lor, ne pot da de gândit şi ne pot arăta că viaţa, oricăt ar părea de potrivnică, merită trăită cu toată energia de care suntem capabili.