Top Ten Tuesday - Tineri prozatori români
Literatura Română se bucură în ultimii ani de un nou val de prozatori cu o voce aparte, care se bucură de o puternică susținere din partea comunităţilor online şi a editurilor care investesc în proza tânără. Aceștia participă activ în cluburi de lectură, recenzează şi scriu texte pentru reviste online şi/sau tipărite şi mai prind câte-o bursă în tabere de creaţie din străinătate. Nu se bucură nicidecum de toată atenţia pe care o merită, dovadă stau lansările fără prea mult tam-tam susţinute în baruri sau pe terase, în librarii locale şi primitoare sau, uneori, la câte-un târg.
Dintre ei îi enumerăm pe:
1. Ioana Baetica Morpurgo, Imigranții
Ioana Baetica Morpurgo, absolventă de Litere și studii antropologice, își studiază cu atenție personajele: cinci indivizi ale căror vieți decurg mai mult sau mai puțin liniștit în cosmopolita Londra și care au în comun un factor definitoriu: sunt cu toții români. Dar similitudinile se opresc aici. Razvan, Maria, Traian, Sabina și Gruia au ocupații și vieți dintre cele mai diferite: studiază la universități de prestigiu, sau traiesc fără prea mult stres, au grijă de bătrânii altora, încearcă să răzbată în lumea artistică sau lucrează pe brânci în domeniul financiar. Fiecare trage cât poate și încearcă să se integreze în spațiul cultural atât de diferit. Căci, până la urmă, ceea ce îi apropie, fără ca ei să o știe, este sentimentul dezrădăcinării.
[caption id="attachment_7795" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
2. Dan Sociu, Urbancolia
Traducător şi jurnalist de meserie, Dan Sociu a debutat cu Urbancolia, un roman în care acţiunea se apropie mult de parodie. Personajul central, un artist pe punctul de a fi descoperit, se îndragosteşte de Diriga, o tânără frumoasă dar care este combinată cu un agent CIA venit să spioneze în România. O poate cuceri pe frumoasa inaccesibilă? Poate risca? Nu lipsesc picanteriile sexuale, certurile cu părinţii, alcoolul şi distracţia.
[caption id="attachment_7800" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
3. Adrian Schiop, Zero grade Kelvin
Zero grade Kelvin este cel de-al doilea roman al scriitorului Adrian Schiop. Acţiunea se petrece, de data asta, în îndepărtata Nouă Zeelandă unde se încheagă o gaşcă de emigranţi din Anglia, România şi Japonia. Cu toţii muncesc într-o livadă de mere, zugrăvesc, sau mai rulează câte-un joint. Iar timpul trece lin, fără peripeţii, în timp ce ei încearcă să-şi construiască o viaţă nouă şi liniştită. O lectură exotică, de weekend.
[caption id="attachment_7802" align="alignnone" width="318"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
4. Adrian Chivu, Strada
Adrian Chivu publică deja de 10 ani însă romanul Strada este ceva mai diferit. Traian, 11 ani, ne povestește despre dispariţia unchiului său şi despre cum, împreună cu prietenii din fața blocului, caută rezolvarea misterului şi construiesc intrigi poliţiste din ce în ce mai complicate. În acestea rolurile principale sunt jucate chiar de rudele sale, suspecţii de serviciu. Acestora li se alătură şi personaje fantastice, desigur. Un roman fresh, comic şi ironic, având ca fundal atmosfera anilor 80 din România.
[caption id="attachment_7798" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
5. Adina Rosetti, Deadline
Un roman ce poate rezona cu mulţi dintre corporatiştii cu vârste între 25 şi 35 de ani, mai ales pentru că la bază stau două cazuri reale. O tânără moare de epuizare iar decesul ei schimbă viaţa mai multor oameni, de la tineri cu ambiţie, dar fără proiecte clare, la oameni serioşi, cu planul cincinal bine definit. Din poveştile lor rezultă un puzzle care ne poate suna familiar: prieteni, platforme online de socializare, oraşe mici și intrigi în scara blocului. Ironia şi umorul sunt dozate perfect iar registrele stilistice alternează cu graţie.
[caption id="attachment_7793" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
6. Coșa Bodan, Poker: Black Glass
Coşa Bogdan a câştigat cu manuscrisul romanului Poker premiul pentru debut Cartea Românească 2010, iar in 2013 a fost numit Tânărul prozator al anului. Poate pentru că Poker are savoarea picanteriilor lumii interlope, dar și lirismul şi exuberanţa unei poezii. În centrul trilogiei se află Tudor Klein, întâi coborând în tenebrele lumii jocurilor de noroc, iar mai târziu în cele ale depresiei. Tudor este un personaj complex, explorat în detaliu în acest al doilea volum, şi vei dori, cu siguranţă, să afli mai multe despre el. Noi deja aşteptăm partea a treia!
[caption id="attachment_7803" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
7. Lavinia Balulescu, La mine-n cap
Poeta Lavinia Balulescu debutează în proză cu acest roman-fantezie cât se poate de complex. Aprilie descoperă că nu e singură niciodată - pe tavanul apartamentului ei mai locuiește o femeie. Din acest punct încolo totul îi scapă de sub control. Fata pare a fi într-un trup prea mic, sălășuit simultan de un copil și de o femeie, iar realitatea se împarte și ea în Lumea 1 și Lumea 2. Și nu doar atât, tot ceea ce i se petrece este magic și de neinteles, urmând a fi decriptat chiar de cititor.
[caption id="attachment_7796" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
8. Marius Chivu, Sfârșit de sezon
Marius Chivu este scriitor, traducător și cronicar literar. Volumul cuprinde 11 povestiri ale căror evenimente au loc în Vamă, în cluburile de noapte din București sau pe dealurile unor sate izolate, și au drept eroi centrali personaje dezorientate, aflate într-o continuă căutare și așteptare. Așteptarea este însă anxioasă și neliniștită pentru că poveștile sunt marcate de violență, moarte și de o singuratate apăsătoare. Salvarea de moment rămâne prietenia.
[caption id="attachment_7797" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
9. Lavinia Branişte, Escapada
Primul roman al Laviniei Braniște vine cu un subiect ce atrage prin actualitate și cu un personaj central inedit - omul modern şi preocupările sale egoiste, financiare şi sociale. Lucrurile importante şi ceea ce numim valori tradiţionale rămân aici uitate. Care pot fi consecințele acestei uitări și a luptei excesive pentru mai bine? Răspunsul trebuie să îl afle fiecare dintre noi. Cert este că aceste poveşti pline de farmec pot deveni o mică escapadă dupa goana nebună de zi cu zi a fiecăruia dintre noi.
[caption id="attachment_7794" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
10. Andrei Ruse, Zaraza
Andrei Ruse se află deja la al treilea roman de succes. Pentru acest proiect a primit bursa Jean-Jacques Rousseau din partea Akademie Schloss Solitude. Rezultatul? Zaraza este socotit a fi cel mai bun roman al anului 2014. Acţiunea îl urmăreşte pe compozitorul Cristian Vasile începând cu 1928 şi până la sfârşitul vieţii. De la zilele de glorie când înregistra binecunoscuta piesă Zaraza şi până la declin. Toate sunt puse în scenă cu atenţie, cercetarea ducându-l pe autor până la cimitirul în care compozitorul e înmormântat ca un anonim. Nu lipsesc relatările evenimentelor mondene, momentele de dragoste şi prietenie, dar şi trădarea şi suferinţa.
[caption id="attachment_7801" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
Bonus: TFB (Tinere fără bătrânețe), de Marian Coman, Mihai Ionascu și Bogdan Chelaru
O reinterpretare modernă în cheie similară cu cea din deja cunoscutele benzi desenate românești Harap Alb Continua, în care Făt-Frumos este supereroul unei lumi postapocaliptice. El călătorește călare pe o motocicletă zburătoare cu scopul de a găsi tinerețea fără de bătrânețe, singura salvare a umanității.
[caption id="attachment_7799" align="alignnone" width="320"] Click pe copertă pentru detalii[/caption]
Aceștia sunt câțiva din cei care promit să ducă literatura locală mai departe, spre recunoaștere internațională sau, poate chiar mai important, mai aproape de cititorii tineri.