"Sunt oameni care te fac sa crești, iar Mircea Cărtărescu este unul dintre aceștia. De fiecare dată când am fost în prezența lui, am încercat să fiu mai frumos. Asta numesc eu să crești", spune Edmond Baudoin despre unul dintre cei mai de seamă scriitori români. Așa cum ne-a obișnuit deja, stilul lui Cărtărescu lovește puternic în mintea cititorului. Intensitatea cu care sunt scrise acestea te face să le trăiești, încercând să-ți imaginezi ce curs vor urma lucrurile, dar rândurile pline de emoție și detalii ce se întind în fața ta te împing la o stare de uimire, confuzie și plăcere în același timp.

"Travesti" vorbește despre un adolescent tulburat care se zbate între ideea de adolescent obișnuit și statusul lui de eventual „scriitor total, hipergenial, demolatorul cosmosului”. Iar cel care ilustrează atât de viu în paginile sale trăirile tânărului de 17 ani, este același Victor, de două ori mai bătrân. Însă trecerea timpului a reușit să-i smulgă credința în existența unor adevăruri absolute, existențe ideale sau condamnabile, în satisfacția care vine din condiția geniului neînțeles de adepții mediocrității ce-l înconjoară. Această autoficțiune reprezintă o perioadă frustrantă și intensă din viața unui om, în cazul personajului acestei cărți fiind una dusă aproape de extrem, de schizofrenie. Lumea din perspectiva tânărului Victor este plină de acte hedonistice, de exagerări, adevăruri meschine, masculi proști și fete teribil de frumoase. Practic, aceasta este viziunea pe care o au mulți dintre adolescenți, iar după ce ajung la maturitate realizează cât de limitată le era perspectiva, ce prejudecăți și ce așteptări exagerate aveau. Simplul fapt că Victor-adultul conștientizează starea de adolescent tulburat, pictând-o atât de viu prin metafore șocante și fraze care compun imagini halucinante, este printre primele lucruri pe care le realizezi citind această carte și care pot avea un efect pozitiv pentru fiecare categorie de vârstă – conștientizarea fiind primul pas spre "vindecare". În rândurile acestui roman întâlnim aceeași ochi care privesc în felul unic și inconfundabil lumea înconjurătoare (ca în Orbitor, spre exemplu), lumea care obligă personajele să se mascheze, dar care le oferă experiențe halucinante, trăiri inimaginabile, extaz, zbucium dus la extrem, imagini obscene și singurătate dureroasă. Lecturarea acestei interpretări a romanului, a imaginilor mai mult decât reușite, se adaugă acelor experiențe profunde, revelatoare, intrigante, care își lasă categoric amprenta asupra cititorului cel puțin prin minuțiozitatea senzorială, corporalitatea limbajului și măiestria compoziției, dacă nu prin călătoria emoțională și reminescențele unui Eu de mult uitat sau încătușat.

Recenzie scrisă de Adriana Sorean