Dacă încă nu ai început să asculți un podcast în drum spre școală/muncă sau în timp ce speli vasele sau faci ceva extrem de banal prin casă, înseamnă că te-ai ascuns bine de acest trend. Eu eram destul de reticentă, deși auzeam
peste tot despre minunatele podcast-uri și cât de utile sunt. Poți învăța ceva nou, poți descoperi mai multe despre un subiect de interes, poți asculta true crime stories- în principiu, găsești un podcast pentru orice.
Am pășit ușor în lumea lor și am început cu un true crime podcast, că doar deh, sunt cititor de
thrillere psihologice and that's my jam. Treptat am mai descoperit și unele dedicate altor subiecte și ghiciți ce? Sunt o mulțime de podcast-uri mișto pentru cititori.
Ce podcast să asculți? Recomandările noastre:
# Fictional
Un podcast care reinterpretează clasici precum Frankenstein sau Contele de Monte Cristo într-o manieră actualizată, potrivită cu timpurile. Util pentru cei care nu au citit anumiți clasici și nici nu vor să o facă prea curând, dar vor totuși să afle despre ce e vorba. La fel de util și pentru cei care au citit dar s-ar bucura de o interpretare modernă.
# Binge Mode
Un podcast dedicat inițial seriei ASOIAF, început înaintea sezonului 7 din GoT. Bucurându-se de succes masiv, au trecut și la seria
Harry Potter și acoperă fiecare carte în parte, capitol cu capitol dar și fiecare film în parte, plus detalii ce țin de ”istorie” și alte componente ale lumii magice. Un must pentru orice Potterhead.
# Getting into Comics
Acest podcast se adresează celor ce abia descoperă lumea benzilor desenate și au nevoie de puțin ajutor pentru a o înțelege mai bine. Realizatorul oferă informații utile, explică termeni, oferă sfaturi și despică povești cunoscute, totul pentru a-i ajuta pe ”începători”.
# Hey YA
După cum probabil ai dedus din titlu, acest podcast este dedicat iubitorilor de cărți Young Adult. Realizatorii discută cele mai populare cărți, fac recomandări personale, anunță cărțile care ajung pe ecrane, dezbat temele și problemele genului și multe altele.
# Tales
Dedicat celor pasionați de basme, prezintă basmele așa cum au fost scrise în forma inițială, cu temele mai întunecate cu tot și nu varianta Disney, cu prinți și prințese și le pune în context cultural, prezentând totodată și relevanța acestora.
# Between the Covers
Gazda acestui podcast stă de vorbă cu autori contemporani și discută tot felul de subiecte, astfel încât să cunoști mai bine persoana din spatele cărților tale preferate și să afli cum gândesc, cum decurge procesul scrierii și tot felul de alte detalii interesante.
# Not Now, I'm Reading
Câte un pic din fiecare: crime, comics, fantasy, romance, etc. Se discută cărțile citite de către realizatori și se dezbat într-o atmosferă pozitivă și plăcută, perfectă pentru a descoperi noi idei de lectură.
Te-am convins să încerci să asculți un podcast? Dacă deja asculți, suntem deschiși la sugestii și le așteptăm în comentarii!