Publicat iniţial în 1992, „Walkiriile” se numără printre cele mai de success cărţi ale autorului brazilian. Romanul este autobiografic, unul dintre cele mai importante volume ale carierei sale. Publicat la Humanitas atât în 2010, cât şi în 2012, cu o traducere de Gabriela Banu, cartea este considerată o odisee spirituală în care iertarea trecutului este esenţială pentru a vindeca prezentul, deschizându-i-se astfel o uşă speranţei.

Cum ne-am obişnuit deja, cărţile lui Coelho sunt pline de simboluri, învăţături. Titlul acestei cărţi nu face excepţie - walkiriile reprezentau, în eposul nordic, zeităţi feminine supranumite şi „îngerii întunecaţi ai morţii” care hotărau cine trăieşte şi cine moare într-o bătălie. Mai apoi, ele culegeau sufletele războnicilor cei mai curajoşi pentru a-i aduce în Valhala (paradisul războinicilor) lângă Odin, care urma să-i folosească în războiul sfârşitului lumii. Romanul vorbeşte despre experienţa autorului în deşertul Mojave, loc în care ajunge datorită hotărârii de a-şi schimba viaţa şi de a-şi îndeplini visul: întâlnirea cu îngerul călăuzitor, întâlnire care va duce la cunoşterea de sine şi înţelegerea lumii în care trăieşte. După cum însuşi Coelho recunoaşte, faptele şi trăirile sunt adevărate, ficţiunea fiind folosită de doar de ori cu scopul de a intensifica semnificaţia şi importanţa experienţei din deşert, în special trăirea interioară ce i-a pus la încercare credinţa şi simţămintele. Călătoria lui Paolo împreună cu soţia sa, Chris, a durat 40 de zile (5 septembrie - 17 octombrie 1988). De la maestrul său spiritual numit J., autorul află că deşertul ascunde posibilitatea unor întâlniri neaştaptate, nefiind nicidecum pustiu, cum se crede. Departe de agitaţia vieţii cotidiene,  în acel loc se află un tânăr Maestru al Tradiţiei şi un grup de femei războinice care cutreieră deşertul călare. Cei doi străbat întinderile de nisip cu speranţa că acea călătorie în care au pornit, nu va înseamna doar e simplă eveadare din rutină, ci îi va călăuzi spre adevarata dragoste şi cunoaştere. După cum vă puteţi aştepta, cartea are o linie constantă, lipsindu-i complet dinamismul, spre deosebire de alte scrieri semnate Paulo Coelho. Dar simbolurile care aşteaptă descifrate şi revelaţiile pe care le-aţi putea avea citind această carte, fac din romanul lui Coelho unul care merită citit. Cartea nu are doar scopul de a povesti o parte din viaţa cunoscutului autor; rândurile sale îşi propun să ajute la evoluarea personală a cititorului, la mai buna înţelegere a sinelui, dar şi a celor din jur. Răbdarea, atenţia la detalii şi buna voinţa sunt câteva dintre secretele autocunoaşterii, iar Coelho despre asta ne va povesti de fapt, cu condiţia să avem răbdare în disecarea fiecărei fraze şi expresii, fiecărui cuvânt în parte.

Recenzie scrisă de Adriana Sorean