Wreck This Journal și eliberarea prin distrugere

Ca librărie online primul impuls pe care ni l-a provocat seria Wreck This Journal de Keri Smith (care conține Wreck This Journal, This is Not A Book și Wreck this Journal Everywhere) a fost unul de respingere. După cum am tot susținut sus și tare aici pe blog și în social media, noi la Okian iubim cărțile. Wreck This Journal Deci vă puteți imagina cam care ne-a fost reacția când am aflat că există o carte, sau mai bine spus un fel de hibrid între carte și jurnal, care propovăduiește conceptul de distrugere (încă din titlu): de la rupt pagini, la dat găuri în copertă, la sărit cu picioarele peste, la mâzgălit și alte câte și mai câte. Ne-am îngrozit la așa pângărire.  

Jurnalele lui Keri Smith sunt o ocazie bună să-ți explorezi și să-ți descoperi veleitățile artistice

După care ne-am dat seama că am privit lucrurile din unghiul greșit. Cărțile din seria Wreck this Journal nu te îndeamnă nici la citit și nici la introspecția pe care o presupune completarea unui jurnal. Ci te provoacă să-ți depășești zona de confort, iar uneori să te eliberezi distrugând ceva ce nu lasă niciun fel de urmări. Așa cum îi spune și descrierea, Wreck This Journal și companionii săi (This is Not A Book și Wreck this Journal Everywhere) sunt făcute pentru oamenii care și-au dorit mereu să iasă din contururi. E o carte care te îndeamnă să nu-ți fie frică să faci greșeli, să ignori tiparele și din când în când să fii diferit și poate chiar să șochezi. Wreck This Journal Jurnalele lui Keri Smith sunt o ocazie bună să-ți explorezi și să-ți descoperi veleitățile artistice. Dar și să îmbrățișezi faptul că ești diferit, uneori ciuda și asta să fie un motiv de mândrie și în niciun caz unul de anxietate.

Iată doar câteva dintre laudele de care se bucură seria Wreck This Journal de Keri Smith

"Wreck This Journal encourages you to stop fretting about quality and start relishing the artistic process." Oprah.com "I love this book and the playful way that Keri Smith teaches people the act of creating by putting you right on the spot. Wreck This Journalis a fun, interactive book that you will want to work in every day. To create is to destroy, and this book delivers." D*I*Y Planner "The ideal gift for artistic minded people, or not, for that matter, as what I love about this book is that there is no right or wrong. Neat, messy, colorful, dark, you can wreck however you want." Hawwa, etc. Wreck This Journal "I've kept journals before, but have never written in them as frequently as I write in my Wreck This Journal. It is great for inspiration; it gives you tasks that are thought-provoking rather than pages of endless blank lines. It is a great way to pass the time and a great gift for anyone, no matter how young or old." Teen Ink "Wreck this Journal makes a great gift for someone who's going through a stressful time, needs a form of release, or anyone who could use a few minutes of fun." Jactionary "Wreck This Journal encourages you to experiment and have fun. . .  Flip to any page in the book and you will find a prompt: fun prompts, destructive prompts, creative prompts to help your creative juices flow." Craft Critique Wreck This Journal Dacă vă place conceptul Wreck this Journal, vă mai recomandăm alte cărți scrise de Keri Smithdar și The Pointless Book de Alfie Deyes. Pentru cine nu știe, Alfie este prietenul Zoellei, una dintre cele mai popular bloggerițe out there, despre ale cărei recomandări de carte am mai scris aici. Există cineva care a dus la bun sfârșit toate activitățile din Wreck This Journal? Ne-am bucura dacă ne-ar împărtăși din experiență mai jos în comentarii.  (sursă fotografii: The Thinking Closet)