Am aflat de curând ceva ce m-a șocat: Wuthering Heights nu se prea află în topul preferințelor altor cititori cu care am discutat pe subiect. Nu mi-a venit să cred. Cum să nu le placă setting-ul gloomy din mlaștină? Cum să nu fie fascinați de Heathcliff? Cum să nu suspine din cauza iubirii dintre el și Cathy? Zău că nu înțeleg. Evident că  eterna vorbă ”gusturile nu se discută”  se aplică, dar chiar și așa, cum să nu îți placă Wuthering Heights? Mi se pare genul de lectură care te ia de mână și te poartă fără probleme în lumea ei: auzeam șuieratul vântului, auzeam crengile care se loveau de fereastră, auzeam urletele lui Heathcliff. Mă simțeam ca și când aș fi fost acolo, chiar printre personaje, încercând să le înțeleg problemele și punctele de vedere. Îmi venea să o scutur bine pe Cathy. Să îi zic vreo două lui Heathcliff, să nu mai fie așa dark and twisty. Să îl alung pe Linton cât mai departe. Să îl consolez pe Heath când vedea fantoma lui Cathy. Să îl ajut pe bietul Hareton. Pe scurt, lectura m-a captivat cum nici un alt clasic nu a reușit să o facă, în parte datorită lui Heathcliff, un personaj atât de complex încât a stârnit dezbateri: este personajul negativ? Este într-adevăr un antierou sau doar un bărbat pasional rănit din dragoste, cu tendințe destructive? Recunosc că eu fac parte din echipa care susține varianta a doua. Da, sunt de acord că nu este cel mai likeable caracter. Nu îți stârnește simpatia, comite fapte de-a dreptul de neiertat dar nu cred că a fost gândit ca un antierou. Lucrurile nu sunt mereu în alb și negru iar el este un exemplu perfect de personaj gri. Lăsând la o parte sentimentele pe care mi le trezeau personajele și acțiunile lor, mi-a plăcut să văd explorate teme îndrăznețe precum eul împotriva societății, nature vs. nurture, violența sau viața după moarte. Recunosc însă că am fost cel mai fascinată de dragostea dintre Cathy și Heathcliff: acea iubire nepotrivită, imperfectă, posesivă, nebună, care te consumă, care te bântuie și care te schimbă pe viață. [caption id="attachment_10010" align="aligncenter" width="664"] Ralph Fiennes and Juliette Binoche as Cathy & Heathcliff.[/caption] Mi-a rămas în minte o declarație făcută de Cathy:

My love for Linton is like the foliage in the woods. Time will change it, I'm well aware, as winter changes the trees — my love for Heathcliff resembles the eternal rocks beneath — a source of little visible delight, but necessary. Nelly, I am Heathcliff — he's always, always in my mind — not as a pleasure, any more than I am always a pleasure to myself — but as my own being — so, don't talk of our separation again — it is impracticable.

În final, nu pot decât să-mi mențin părerea. Chiar și acum, la mult timp  după ce am citit Wuthering Heights, rămâne clasicul meu preferat. Îmi rămâne însă și curiozitatea: cui îi mai place Wuthering Heights? Cui nu? De ce? Aștept răspunsurile voastre :) P.S. Dacă nu ai citit încă, găsești aici și Wuthering Heights și mulți alți clasici.

 Whatever our souls are made of, his and mine are the same. *swooning*